A fost făcut încă un pas pentru construirea primului tronson din autostrada Pașcani-Suceava

0
36

CNAIR a lansat licitația privind construirea primul tronson din autostrada Pașcani – Suceava, sector care presupune amenajarea a 12,3 km de drum rapid pe raza județului Iași. În prima parte a tronsonului, zona Gâstești, va fi construit un viaduct de 1.050 m care va traversa o vale, un drum județean și calea ferată.

A fost făcut încă un pas pentru construirea primului tronson din autostrada Pașcani-Suceava

Tronsonul Pașcani – Roșcani este unul dintre cele două loturi ale autostrăzii spre Suceava și are o lungime de 33 dintre cei 62 km proiectați. Valoarea totală a contractului aferent primului lot ajunge, conform informațiilor publicate în SEAP, la 4,3 miliarde lei, fără TVA. În cazul sectorului Roșcani – Suceava, licitația de proiectare și execuție va fi lansată zilele acestea, documentația fiind deja transmisă spre verificare și publicare.
Primul sector al autostrăzii cuprinde lucrări pe 12,3 km în județul Iași, 6,5 km în Botoșani și 14,2 km în Suceava – în zona suceveană lucrările se vor desfășura 99% pe raza comunei Dolhasca. Localitățile tranzitate de traseul autostrăzii sunt Pașcani, Valea Seacă, Lespezi, Tătăruși (Iași), Tudora (Botoșani), Dolhasca, Liteni (primul tronson), Fântânele, Udești, Verești, Dumbrăveni, Salcea și Suceava (al doilea tronson), conform apix.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments