Avocata Gianina Poroșnicu, cunoscută drept „avocata diavolului”, a fost vizată azi de procurorii din Iași. La casa acesteia, dar şi pe alte proprietăţi s-au făcut percheziții. Ar fi vorba, spun surse, de evaziune fiscală. Se presupune că avocata ar fi luat bani, fără a fi fiscalizaţi. Şi nu este singurul dosar care o vizează.
Surse din anchetă vorbesc despre un dosar de evaziune fiscală. Nu se ştie cu exactitate despre ce prejudiciu vorbim în acest moment, dar ar fi vorba despre sume destul de importante.
În cazul unor dosare, care implicau sume mari de bani, avocata şi-ar fi luat onorariul într-un mod în care ar fi reuşit să scape de acele taxe şi impozite. Rămâne de văzut ce vor spun şi oficial anchetatorii cu privire la această situaţie.
Încă de dimineaţă, mai mulţi procurori, dar şi poliţişti au mers la ea acasă, o casă monumente istoric aflată în zona centrală a Iaşului, dar şi în alte două locaţii. După câteva ore, au plecat de acolo cu mai multe documente, pe care le vor analiza în acest dosar.