Pana duminica, politistii deruleaza acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române.
De exemplu, in primele 7 luni ale anului, la nivelul județului Galați, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 39 de accidente rutiere grave, în urma cărora 2 persoane au decedat şi 13 persoane au fost rănite grav. Astfel, 60% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.
In judetul Vrancea, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 8 accidente rutiere grave, în urma cărora 2 persoane au decedat și 7 au fost rănite grav. Astfel, 15,38% din totalul accidentelor grave au avut viteza drept cauză generatoare.
Politistii reamintesc ca, in România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.