S-a facut dreptate! In urma deciziei TAS Ana Maria Bărbosu primește medalia de bronz la sol

0
62

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a hotărât ca medalia de bronz la sol, obținută la Jocurile Olimpice de la Paris, să fie acordată gimnastei Ana Maria Bărbosu, ca urmare a apelurilor formulate de Federația Română de Gimnastică și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, conform anunțului făcut sâmbătă de FRG.

Astfel, Ana Maria Bărbosu primește medalia de bronz, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a terminat competiția pe locul 4.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost medaliată cu bronz pentru câteva momente, însă contestația depusă de americanca Jordan Chiles a dus la o revizuire a notei sale, crescând de la 13,666 la 13,766, ceea ce i-a permis să termine pe locul 3.

Sabrina Maneca-Voinea a contestat și ea nota primită (13,700), dar apelul a fost respins.

Medalia de aur a fost câștigată de brazilianca Rebeca Andrade, cu o notă de 14,166, iar argintul a fost obținut de americanca Simone Biles, cu 14,133.

După decizia TAS, Ana Maria Bărbosu se clasează pe locul 3, cu 13,700, Sabrina Maneca Voinea pe locul 4, tot cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles pe locul 5, cu 13,666.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments