In ziua Adormirii Maicii Domnului coloana de masini s-a intins de la iesirea din Letcani pana la iesirea din Podu Iloaiei iar soferii au fost nevoiti sa astepte si 90 minute ca sa treaca de dopul creat pe drumul european.
De peste 3 decenii, autoritatile judetene nu sunt capabile sa asigure un buget de 12 milioane de euro pentru cei 4 kilometri dedicati centurii de la Podu Iloaiei. Ba mai mult, acestea au fost preocupate sa stea cu mana intinsa la autoritatile centrale. Nici parlamentarii nu s-au preocupat de fluidizarea traficului de pe drumul european in timp ce numarul masinilor a crescut simtitor in ultimii ani. De abia acum, o asociatie incearca sa implementeze cu sprijinul autoritatilor un sistem de semaforizare prin care promite reducerea timpilor de deplasare prin Podu Iloaiei.
”Va fi o vesnica poveste atat timp cat politicienii, cei care administreaza judetul si drumurile nationale nu vor dialoga, fiecare dintre cele doua institutii, fie ca vorbim de CNAIR sau Consiliul Judetean, sunt cu povestea lor, proiectul lor, ori foarte clar, orasul Podu Iloaiei are nevoie de o centura de ocolire realizata cu pioritate”, a declarat Petru Movila, Presedinte PMP Iasi
Fostul senator Ion Solcanu nu intelege de ce s-au tergiversat atat de mult demersurile pentru constructia noii centuri.
”A devenit infernala in acesti ultimii ani cand numarul autovehiculelor mari si mici din toata Moldova s-a marit, singura legatura dintre Iasi si restul Moldovei este doar aceasta prin Podu Iloaiei”, a declarat Ion Solcanu, fost senator.
Calvarul soferilor va continua si in urmatorilor ani, pentru ca, in varianta optimista, Podu Iloaiei va avea o centura ocolitoare cel mai devreme, in 2027.
”Varianta asta ocolitoare va trece oricum prin oras. Ea nu e prin afara orasului, va trece oricum pe undeva prin zona garii, deci nu este o varianta ocolitoare 100%. Situatia acolo nu va putea fi rezolvata mai devreme de 2027-2028 cand vom avea autostrada, pentru ca nici centura asta ocolitoare, cu toata procedura care urmeaza din momentul in care s-a stabilit solutia si traseul, va mai dura 3 ani, cu tot cu executie”, a declarat Catalin Urtoi, Membru CA CNIR
Doar Autostrada Unirii ar putea sa rezolve ambuteiajele din zona iar in aceste conditii, iesenii trebuie sa preseze Guvernul sa demareze mai repede proiectul autostrazii Tg. Neamt – Iasi – Ungheni.