VIDEO Grav accident rutier pe DN 2 – Două persoane au murit şi alte opt, inclusiv doi copii, au fost rănite. Au fost implicate două autoturisme şi un microbuz de călători / Plan Roşu de Intervenţie activat

0
58

Două persoane au murit şi alte 8 persoane, inclusiv doi copii. au fost rănite luni dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz de transport persoane, produs pe DN 2, în zona localităţii Calafindeşti, din judeţul Suceava. Şoferii celor trei vehicule au rămas încarceraţi. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Traficul în zonă este blocat.

Şoferii celor două autoturisme implicate în accident, care fuseseră încarceraţi, au decedat. Alte 8 persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite, fiind transportate la spital

Şoferii celor două autoturisme au fost în stop cardio-respirator, iar după consumarea protocolului de resuscitare, cei doi bărbaţi au fost declaraţi decedaţi.
Celelalte victime, cu diferite traumatisme, dar conştiente şi cooperante, au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi, rând pe rând, sunt transportate la unităţile spitaliceşi de la Rădăuţi şi Suceava.
0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPatronul OTV dezminte ca ar fi fost inregistrat de 15 ori facand sex cu o adolescenta: „Cele 15 asa-zise fisiere video sunt identice. Fac parte dintr-o secventa de cateva secunde, de tip ‘deep fake’, realizata in scopul incercarii santajarii mele. Filmarea nu contine nici macar un cadru in care eu sa apar impreuna cu alta persoana
Articolul următorÎnșelătoriile lui Caricel Pompa care se face că muncește pe la Părliament. Impostura în formă pură, dragi contribuabili!
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments