Chimcomplex, lider al industriei chimice din România, a depus recent o ofertă pentru concesionarea serviciului de termoficare din Iași ca parte a unui proiect amplu de dezvoltare industrială, denumit Combinatul de Biochimie Iași. Acest proiect, aflat în faza de studii preliminare, care prevede investiții de circa 2,2 miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani, face parte din strategia pe termen lung a grupului CRC de a sprijini reindustrializarea țării, utilizând tehnologii moderne și sustenabile.
Ștefan Vuza, Președinte Chimcomplex a declarat: “Participarea noastră la această licitație reprezintă un prim pas într-un proiect mai amplu, dedicat dezvoltării industriei chimice moderne la Iași. Este important să subliniem că interesul nostru nu este în domeniul termoficării per se, ci în susținerea unui proiect industrial de anvergură. Acest proiect prevede construcția unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență la Holboca, care va deservi noul “Combinat de Biochimie Iași”. Centrala va produce energie electrică și termică pentru combinat, iar surplusul de agent termic va putea fi livrat către sistemul de termoficare al orașului la un cost foarte mic, aproape de zero. Cele 8 fabrici ale platformei industriale vor folosi doar tehnologii biochimice, de aici venind și denumirea. Platformele de producție la scară industrială rămân cele de la Onești și Vâlcea iar un Centru de Cercetări se va face și la Buzău. Cogenerarea va fi dedicată producției de energie electrică și termică pentru noul combinat industrial, dar un procent acoperitor va fi destinat furnizării de apă caldă pentru oraș. Acest procent ne va permite să subvenționăm costurile pentru livrarea agentului termic către oraș. Desigur, prețul final pentru cetățeni va avea și un cost de distribuție, care nu este în controlul nostru. Totuși, prețul final va fi cel mai mic preț din România, iar Primăria nu va mai trebui să aloce bani pentru subvenții. Este o veste bună pentru locuitorii din Iași, însă trebuie să fim realiști și să recunoaștem că “diavolul stă în detalii”. Ne vom confrunta probabil cu provocări pe parcursul implementării proiectului, fie din cauza unor interese divergente, fie din motive externe, dar suntem pregătiți să le depășim”.
În pregătirea acestui proiect, au avut loc întâlniri consultative cu reprezentanți de seamă din mediul academic și de afaceri din Iași, respectiv cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, și Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, inclusiv cu academicianul Bogdan Simionescu, Vicepreședintele Academiei Române. Toate aceste instituții sprijină acest proiect ambițios, care va contribui la renașterea industriei chimice în regiune.
“Estimăm că proiectul va beneficia de finanțare din fonduri de la Bruxelles, alături de fonduri proprii ale Grupului. În spatele acestui proiect stau și argumente emoționale—el este dedicat tuturor chimiștilor din Iași și Moldova, inclusiv în memoria mamei mele, fostă chimistă la CFS Iași. Scopul nostru este să oferim acestor profesioniști un loc modern, dotat cu cele mai recente tehnologii, unde să-și poată desfășura pasiunea în beneficiul țării”, a completat Stefan Vuza.