Tronsonul de autostrada Târgu Neamţ, Iaşi şi Ungheni asemănat cu şoselele de mare viteză din Germania. Ce va avea special A8

0
12198

Autostrada din România asemănată cu şoselele de mare viteză din Germania este A8, drumul care va lega oraşele Târgu Neamţ, Iaşi şi Ungheni. Asta va avea 93 de kilometri, însă stârneşte controverse din cauza costului ridicat de construcţie.

Nu mai puţin de 5 miliarde de euro au fost puse la bătaie de România şi Republica Moldova pentru construcţia drumului atât de mult aşteptat.

 

Autostrada din România care va avea ceva special

Motivul pentru care autostrada din România asemănată cu şoselele de mare viteză din Germania este atât de scumpă este unul simplu, dar special: cele 14 tuneluri cu trei benzi propuse de proiectant.

„Toate cele 14 tuneluri sunt unidirecționale, formate din două galerii, câte una pentru fiecare sens de circulație al autostrăzii.

Acestea sunt prevăzute cu câte două benzi de circulație și două trotuare de evacuare pe fiecare sens de circulație, iar în zonele în care declivitatea longitudinală a liniei roșii a autostrăzii depășește 3%, este prevăzută a treia bandă de urcare pentru vehicule lente.

Gabaritul rutier în interiorul tunelurilor este de 5 metri iar cel pietonal, de 2,5 metri”, se arată în studiul de fezabilitate revizuit pentru A8 Tg Neamț – Iași, Ungheni,

De asemenea, se pare că înclinarea de până la 36% a terenului face ca suma totală cheltuită de autorităţi să fie una fabuloasă.

„După intersecția cu DN2 (E85) traseul urcă, terenul înconjurător având declivități de până la 36%, fiind astfel aleasă soluția în care linia roșie a autostrăzii urcă cu o declivitate de 5% zona de pădure Costişa Vasiloaia pentru a ajunge la cota cea mai înaltă în zona Dealului Priponului.

Pentru această zonă s-a avut în vedere proiectarea unei benzi de circulație suplimentare pe zona de urcare a pantei, aceasta fiind necesară pentru vehicule lente (vehicule grele), în conformitate cu art. 82 din PD162/2002 Normativ privind proiectarea autostrăzilor extraurbane”, se arată în comunicatul oficial.

Cum va fi construită A8, conform CNAIR:

  • 101 poduri/pasaje,
  • 14 tuneluri,
  • 11 noduri rutiere,
  • 4 spații de servicii,
  • 2 Centre de Întreținere și Coordonare (CIC)
  • 6 parcări de scurtă durată.

Tronsoanele autostrăzii A8

Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni va fi împărțită în patru tronsoane:

  • Tronson 1 Km 0+000 – km 31+500, respectiv Târgu Neamț (zona Moţca – DN2) – Târgu Frumos (DN28B);
  • Tronson 2 Km 31+500 – km 60+100, respectiv Târgu Frumos- DN28 (zona Lețcani);
  • Tronson 3 Km 60+100 – km 77+800, respectiv DN28 (zona Lețcani) – DN24 (zonă cât mai apropiată de municipiul Iași);
  • Tronson 4 Km 77+800 – km 93+270 (sfârşitul proiectului va fi în punctul vamal de la Pod peste Prut la Ungheni, amplasat în UAT Golăieşti).
4.7 6 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments