Justiția i-a făcut dreptate dezvoltatorului Laurențiu Timofte. A fost suspendată vânzarea blocului de pe Strada Smârdan: „Am respectat contractele și cei care au cumpărat apartamente au văzut că totul e legal”

0
1268

Un client care a cumpărat cinci apartamente de la dezvoltatorul Laurențiu Timofte spera ca prin executarea silită să poată vinde un bloc întreg de pe Strada Smârdan. Planurile acestuia au fost date peste cap după ce instanța a decis să supende acțiunea de executare silită a unui bloc aproape de centrul Iașului.

„Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorii Timofte Gheorghe şi Timofte Cornelia în contradictoriu cu intimatul Păduraru Robert-Cătălin şi cu intervenientul accesoriu Păduraru Ovidiu-Iulian. Dispune suspendarea executării silite demarate în dosarul de executare nr. 3512/2023 al SCPEJ Zabolotnăi şi Murariu, până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 12367/245/2024. Dispune comunicarea, din oficiu și de îndată, a prezentei încheieri către executorul judecătoresc Murariu Constantin din cadrul SCPEJ Zabolotnăi şi Murariu. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare pentru partea lipsă, respectiv de la pronunțare pentru partea prezentă, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Iaşi”, se arată în decizia magistraților din data de 30.08.2024.

Totul a pornit de la Cătălin Robert Păduraru, un afacerist din Bacău care a semnat un antecontract pentru vânzarea unui număr de 5 apartamente din blocul de pe Strada Smârdan. Acesta a achitat integral, dar contractul nu a fost încheiat pentru că unitățile locative nu au fost intabulate.

Justiția i-a făcut dreptate dezvoltatorului Laurențiu Timofte. A fost suspendată vânzarea blocului de pe Strada Smârdan: „Am respectat contractele și cei care au cumpărat apartamente au văzut că totul e legal”

Cea mai rapidă soluție pe care a găsit-o a fost executarea silită pentru a recupera un prejudiciu de aproape 500.000 euro.

Prima licitație organizată de executorul Constantin Murariu a a avut loc pe data de 1.07.2024, când evaluatorii au stabilit un preț de pornire de 24 milioane lei, adică 4,8 milioane euro pentru blocul de pe Smârdan. Proprietatea constă în teren de 1.687 mp, clădire cu regimul de înălțime S+P+2E + 3 retras (38 apartamente).

„Clădirea existentă în forma sa actuală nu are are un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și niciun certificat de atestare a edificării construcției. Pe teren există platforme amenajate pentru locurile de parcare exterioare”, se arăta în anunțul executorului judecătoresc.

Pentru că nu s-au prezentat ofertanți, așa că licitația a fost reluată pentru începutul lunii august, prețul de pornire fiind redus la 18 milioane lei, aproape 3,6 milioane euro.

S-au făcut presiuni asupra dezvoltatorului și a proprietarilor

Laurențiu Timofte a suspendat executarea silită până pe 17.10.2024 când se va judeca contestația.

„S-a văzut clar că e o făcătură. Eu aveam date apartamentele oamenilor sub contracte cu avâns. Nu e chiar așa ușor să vii să le spui celor care au muncit o viață poate că nu mai au niciun apartament, că banii sunt pierduți. De ce să aibă toți de suferit? Executorul i-a spus clar că am de plătit 350.000 de euro plus dobânda legală. Tu nu ai cum să execuți blocul”, a spus Laurențiu Timofte.

Mai mult decât atât, acesta vrea să achite integral suma afaceristului din Bacău.

„Am rezolvat cu o parte din apartamente, trebuie să îi mai dau omului o parte din bani. El ar fi vrut să se vândă tot blocul dar nu era normal. Sunt 25 de persoane care au dat banii acum 5-7 ani. Cei care au venit la mine le-am explicat și au văzut că totul este legal. Am respectat tot ceea ce era precizat în contracte. Nu am majorat nimic”, a spus Laurențiu Timofte.

De aici au pornit presiunile asupra dezvoltatorului și a persoanelor care aveau dat avansul pentru apartamente.

„Au fost presiuni foarte mari, le spuneau oamenilor că le trag țeapă, că blocul se vinde, lumea era disperată. El mereu a susținut că trebuie să execute și să ia tot blocul. Dar s-a văzut clar că eu am avut cele mai bune intenții, oamenii deja s-au mutat în bloc, au contracte normale și-au pus mobila”, a mai spus Laurențiu Timofte.

Toate documentele sunt la zi, autorizațiile și persoanele care au cumpărat s-au și mutat în bloc.

„Instanța a văzut din documente faptul că au existat presiuni chiar și din partea executorului, iar acum cu suspendarea executării, dosarul a fost preluat de altcineva”, a conchis Laurențiu Timofte.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments