Gestul senatorului Liviu Brătescu de a demisiona din PNL Iași în urma plasării sale pe locul 4 al listei de candidați pentru Camera Deputaților este simptomatic pentru caracterul politicianului român, în general.
“Am refuzat propunerea conducerii filialei Iași de a ocupa locul patru la Camera Deputaților pe o listă în care nu cred. Sunt astfel nevoit după 25 de ani de politică liberală, să îmi anunț demisia din Partidul Național Liberal Iași. Voi reflecta în aceste zile cu privire la viitorul meu politic”, a declarat Brătescu. A făcut-o printr-o postare pe Facebook, dar putem intui timbrul grav al vocii care a însoțit acest anunț.
Pe scurt, un politician spune că el nu este mulțumit de locul pe care a fost așezat de către partid în perspectiva alegerilor parlamentare și, prin urmare, se enervează, bate cu piciorul în pământ, trântește și bușește, apoi pleacă, izbind ușa filialei liberale.
Practic, pentru el la asta se reduce esența misiunii politice: să prindă din nou un loc în Parlament, acolo unde patru ani are asigurate veniturile, gloria, prestanța, influența. Ce vrea alegătorul care trebuie să-i dea votul și care își pune anumite speranțe în persoana lui, nu mai contează. Votantul a dispărut brusc în accesul de furie al senatorului Brătescu. Mai dă-l încolo de cetățean, mie să-mi dați funcție!
Firește, Caragiale a surprins perfect năravul politicianului român de a râvni la onoruri cât mai înalte, isteria care îl cuprinde atunci când se vede în pericolul de a nu fi în cărțile puterii.
Iar Liviu Brătescu se identifică total cu spiritul lui Cațavencu, doar că îi lipsește scrisoarea compromițătoare.
Iată ce spune liberalul ieșean în declarația lui: “Nu mi-am închipuit niciodată că, după 25 de ani în PNL, voi fi nevoit să plec. Toată tinerețea și apoi viața de om matur mi le-am dedicat în foarte mare măsură celor două mari pasiuni, istoria și politica.”
Ce zice Cațavencu? Face aceeași referire la trecutul său de luptă, de jertfă pentru binele cetățeanului, totul cu țintă precisă: mandatul de deputat.
“CAŢAVENCU (ridicându-se şi el): Ce vreau? ce vreau? Ştii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi… între fruntaşii politici… Vreau…
TIPĂTESCU (fierbând): Ce vrei?
CAŢAVENCU (asemenea): Vreau… mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! nimic! nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă şi crescândă) Mi se cuvine!… Te rog!… Nu mă combate… Susţine-mă… Alege-mă.”
Mai departe, personajul nostru de la Iași devine apropiat de retorica lui Agamiță Dandanache.
“În atare condiții, înlocuirea mea de pe lista de la senat și apoi poziția care mi-a fost propusă de actuala conducere a filialei îmi transmite clar mesajul ca nu mai este nevoie de Liviu Brătescu în PNL”, se declară contrariat liberalul, văzând că este tras pe linie moartă de partid.
Ce spune Agamiță Dandanache?
„- Ei, uite asa, cu meritele mele, coniţă, vezi! era cât p-aţi, dar stii, cât p-aţi… întreabă-mă, neicusorule, să-ţi spui: nu vrea Comitetul ţentral si paţe; ziţea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant…”
Dar chiar așa! Auzi, să nu fie Liviu Brătescu marcant! Ce escroci în „Comitetul țentral”, zău!
“Am dus de-a lungul timpului lupte dure cu adversari redutabili fie ca vorbim de bătălia electorală din 2012 împotriva Elenei Udrea, fie de duelurile cu diverși pesediști prin studiourile tv”, clamează Brătescu, cățărat pe baricadele încă fumegânde ale războaielor politice.
Leit Dandanache! Care iată ce țipă și el, agitând stindardul luptei pe viață și pe moarte pentru patrie și partid:
“ – Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!…”
Ei, dacă ar găsi și ilustrul Brătescu un „docoment”, o scrisorică de amor, o chestie compromițătoare, altfel i-ar renaște avântul de a se sacrifica pentru onor electoratul ieșean!
Deocamdată, îi recomandăm, vorba venerabilului Zaharia Trahanache, „Ai puțintică răbdare, stimabile!”
