În jur de 1.000 de foști militari români sprijină Guvernul Republicii Democratice Congo în lupta cu rebelii din estul țării. Agenții de securitate își au taberele în orașul Goma, o localitate amplasată foarte aproape de granița cu Rwanda.
O echipă TVR a fost în Congo pentru a vedea care sunt misiunile românilor implicați într-unul dintre multele și sângeroasele războaie africane. Un reportaj exclusiv din Congo, de Adelin Petrișor și Relu Calotă.
Goma este un oraș congolez cu o populație de aproximativ două milioane de locuitori, dintre care mulți sunt refugiați din cauza luptelor din ultimii ani. Aici își au baza în jur de 1000 de agenți de securitate români. Potrivit lui Horațiu Potra, cel care i-a adus aici, misiunea acestora este să antreneze trupele guvernamentale care luptă cu rebelii grupării M23. Cam 10% dintre foștii militari români sunt instructori. Restul se ocupă de logistică, dar mai ales de pază, având inclusiv avanposturi în jurul orașului Goma. Românii sunt în Congo de la sfârșitul lui 2022.
Horațiu Potra, coordonatorul agenţilor de securitate din RD Congo, susține că are în Congo oameni care au făcut parte din Legiunea Străină, din Armată, inclusiv din Forțele Speciale, din Ministerul de Interne, SPP sau din Brigada Antitero a SRI.