Se egzistă la margine de muncipiu, pe lângă aeroportu’ lu Nea Romicâ, un premare. E șiret tare premarele ăsta! Moșia lui e tătă comuna, cu tăt cu suflete, și e aproape înafara giurisdicției României.
De ce spunem astea? Păi e simplu, Beni ăsta a dat pământ cui a vrut mușchii lui. Pe chirie de nimica, la unii pe 50 de ani, la alții pe 100 sau pe tăt mileniul asta și cel viitor. 50 de ani au opținut sărăkiile. Dar pe secole a luat tătă Casa Noastră, din care face șî Beni parte onorabilă. Nea Beni e încununarea conțeptului de baron local dar ce-i drept la nivel rural. Succesurile lui Beni au fost parțial dacă nu magistral susținute, dupe cum știe tăt satul, de poziția strașnică a doamnei Beni, după modelul nou al nevestelor puternice. Conștient de puterea devastatoare a consoartei, izvor de drepturi șî libertăți sau pușcărie, dupe caz, leberalul pursânge reconstituit din cenușa pecereului a prevatizat, în favoarea costelimii flămânde șî nu numai, tăt ce era de prevatizat prin sat dar și pe lac. Printre altele, s-a aciuat pe acolo și golanul Zlătău, cu stabiliment pentru nunți conplet înafara legii. Fără nicio emoțiune, sub umbrela baronetului lacului aroneanicesc, Zlătăul s-a procopsit din câștiguri greu controlabile de coledzii lui Beni de la fisc. Și uite așa merg treburile pe roate într-o feudă de la marginea muncipiului, aflată sub protecțiunea măreției Dreptului. Dar foarte probabil și a dreptului. Noi nu putem decât să urăm stăpânire sănătoasă fericiților beneficiari de con cesiuni pe decenii, secole sau chear milenii, acordate prin grația baronului sătesc de lângă muncipiu, onorabilul Beni Întâiul.
