Anunț – Primăria Comunei Holboca continuă lucrările privind înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar

0
73

Primăria Comunei Holboca continuă demersurile pentru a combate fenomenul depozitării deșeurilor pe domeniul public sau în spațiile interzise, în vederea menținerii unui oraș curat. În acest sens, în anul 2023, administrația locală a anunțat faptul că a semnat proiectul cu finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Înfiinţarea şi dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar (CAV),  va asigura colectarea separată a deşeurilor municipale care nu pot fi colectate în sistemul „door-to-door”, respectiv deşeuri reciclabile şi biodeşeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale, precum şi fluxurile speciale de deşeuri- deşeuri voluminoase, deşeuri textile, deşeuri din lemn, mobilier, deşeuri din anvelope, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii uzate, deşeuri periculoase, deşeuri de cadavre animale, deşeuri de grădină, deşeuri din construcţii şi demolări.

Obiectivul general al proiectului, îl reprezintă accelerarea procesului de extindere şi modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în România cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile şi tranziţiei la economia circulară.

Obiectivul specific al proiectului constă în dezvoltarea unui management al deşeurilor eficient, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată, pregătire pentru reutilizare şi valorificare a deşeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice şi a tranziţiei la economia circulară.

Proiectul este gestionat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Apel nr. PNRR/2022/C3/S/I.1.A – Pilonul 1 – Tranziţia verde – Componenta 3 – Managementul deseurilor, Investitia I1 – Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestitia I1.a ,,Înfiintarea de centre de colectare prin aport voluntar”.

Valoarea totală a proiectului este de 3.830.913,04 lei, echivalentul a 778.720,00 euro, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 727.873,48 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de: 30.03.2023 – 30.09.2024.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments