Dragii noștri cititori.
Am întâlnit zilele acestea o fotografie care ne-a inspirat să amânăm agenda și să evocăm două personagii cu ecspunere muncipală în zâua de azi. Două destine de frați porniți din același trunchi al imposturii și infracțiunilor coțcărești și ajunși deocamdată pe val. Ne întoarcem în timp, undeva pe la douăzeci zero zero. În acele zâle se năștea un potlogar care a cumpărat pe persoană fizică bietul partid penele feleala locală, aflat în descompunere. Înglodat în datorii, vai de capul lui dd partid. Fiind un bișnițar recunoscut, nea Relu a făcut niște promisiuni de plăți și s-a pus pe treabă. Curând, din mânurile lui ieșeau micii coțcari pe care i-a găsit prin căminele studențăști șî i-a pus la treabă. La început cu afișe. Relu a avut mână bună, roata învărtită de Petrov i-a adus pe cai mari. Micii coțcari au crescut, au fost puși la furat de prin enstituțiile pe unde i-a sinecurizat jupăn Relu. Cei mai cu sânge rece au ajuns chear departe și miniștri chear. Dintre tăți, cei doi frați au supraviețuit în jungla politikianistă a statului paralel. Dar cum nu mai încăpeau unul de altul, drumurile lor s-au răsfirat. Dacă Vulpoiul e totuși reținut și nu se esprimă despre fostul frate de același tătuc, Cotoiul e mamă-mamă! Dă în neamuri ca în hoții de cai. Cătrănit rău că Vulpoiul cu gașca își ling degetele la borcanul cu miere cam demultișor. Cam asta e saga Vulpoiului șî Cotoiului, urmașii unui jupân mafiot primitiv, de drept comun. Ajunși ei acum un fel de jupâni, provințiali, ce-i drept. Dar panglicari fără măsură.
