Înfrângere pentru Arsene – Tribunalul Brașov a respins cererea de revizuire a condamnării
Ionel Arsene, fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, fugar în Italia după condamnarea pentru 3 fapte de corupție, nu i-a convins pe judecători că ar fi necesară revizuirea dosarului în care a fost condamnat la închisoare cu executare. După trei amânări, instanța s-a pronunțat pe 15 noiembrie și a respins cererea ca inadmisibilă. „În baza art. 459 alin 5 rap. la art. 453 C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul ARSENE IONEL. În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen., obligă revizuentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 lei”, este decizia Tribunalului Brașov. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Competența de soluționare revine Curții de Apel Brașov.
Reamintim că fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență și a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare. Anterior pronunțării sentinței definitive a plecat în Italia, stabilindu-se la Bari. Așa se face că până la acest moment nu a executat nici o zi de închisoare din sancțiunea dispusă. Cum nu a fost găsit pentru punerea în executare a mandatului închisorii, a fost dat în urmărire națională, ulterior și internațională.
Statul român a făcut demersurile necesare pentru repatrierea lui Arsene și a convins judecătorii italieni să-și dea acordul pentru a-l trimite pe condamnat în România. Acțiunea a fost blocată de avocații lui Arsene care încearcă să demonstreze că fostul președinte al CJ Neamț are probleme de natură psihică care-i pun în pericol integritatea fizică în cazul în care ar ajunge în unul din penitenciarele autohtone (amănunte aici și aici). Ultimul demers pentru amânarea predării a fost cererea de revizuire, sentința nefiind în favoarea lui Arsene.