Germania, despre implicarea Rusiei în campania lui Călin Georgescu. Berlinul a condamnat ferm tentativele de influențare a alegerilor prezidențiale din România de către Rusia, evidențiate în documentele desecretizate ale CSAT despre campania lui Călin Georgescu.
Ministerul german de Externe a transmis un mesaj puternic după publicarea documentelor care indică implicarea Kremlinului în primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
Germania, despre implicarea Rusiei în campania lui Călin Georgescu: „Putin vrea să ne dezbine”
„Rapoartele autorităților române arată că dezinformarea rusă influențează alegerile prezidențiale din România: Putin vrea să ne dezbine și să submineze unitatea în cadrul UE și NATO. Dar Europa rămâne puternică.
Împreună, ne vom proteja democrațiile de amenințările hibride”, se arată într-o postare publicată pe platforma X.
Documentele desecretizate ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) relevă o strategie bine coordonată a Rusiei, menită să influențeze procesele electorale din România.
Sociologii Kremlinului au făcut profilul alegătorului român
Conform Serviciului de Informații Externe (SIE), sociologii Kremlinului au realizat studii detaliate privind trendurile de opinie, perspectivele politice ale partidelor și candidaților, dar și vulnerabilitățile autorităților române în fața interferențelor externe.
Agresiunea informațională a fost una dintre principalele tactici, fiind folosite tehnologii avansate și inteligența artificială pentru crearea rapidă de conținut adaptat diverselor categorii de public.
Instrumentele utilizate au inclus rețele de troli, vectori locali de influență și propagandă online, menite să disemineze informații false, să creeze tensiuni sociale și să alimenteze mișcările eurosceptice și antisistem.
SRI confirmă implicarea Rusiei în alegerile din România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis în cadrul ședinței CSAT din 28 noiembrie un raport detaliat care indică desfășurarea unei campanii agresive de promovare a candidatului Călin Georgescu, însoțită de acțiuni cibernetice coordonate ce au vizat infrastructurile electorale ale AEP și STS. SIE confirmă, la rândul său, intensificarea acțiunilor hibride desfășurate de Rusia împotriva României.
Potrivit documentelor SRI, datele obținute arată că „au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral, dar și exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creșterea în ritm accelerat a popularității lui Călin Georgescu”.Un element semnificativ al campaniei este contul TikTok „bogpr”, asociat cetățeanului român Bogdan Peșchir, care ar fi fost implicat în finanțarea promovării lui Georgescu.