Liberalul Daniel Juravle şi social-democrata Roxana Necula au fost aleşi, luni, pentru a ocupa posturile de viceprimari ai municipiului Iaşi, majoritatea în Consiliul Local fiind asigurată de PNL, PSD şi PMP.
Cele trei formaţiuni au împreună 14 din cele 27 de mandate în Consiliul Local Iaşi. În favoarea celor doi viceprimari au votat şi cei trei consilieri AUR.
Daniel Juravle a fost viceprimar PNL şi în mandatul 2020-2024, în timp ce Roxana Necula se află la primul mandat de consilier local, ea fiind totodată preşedinte al filialei din Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali.
Consilierii USR şi cei ai CURAJ, formaţiune condusă de Cosette Chichicăru, au anunţat că vor rămâne în opoziţie în Consiliul Local Iaşi.
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat după alegerea celor doi viceprimari, că alianţa formată la Iaşi este conformă cu cea realizată la centru între PNL şi PSD, el enumerând şi proiectele importante care au nevoie de susţinere în perioada următoare. Printre acestea figurează Spitalul Regional de Urgenţe, Sala Polivalentă, stadionul şi trenul metropolitan.
La rândul său, liderul PSD Bogdan Cojocaru, a afirmat în cadrul reuniunii consilierilor locali că discuţia dintre partidele care asigură majoritatea a fost una pe proiecte.
Consilierul CURAJ Cosette Chichirău a precizat că e nevoie de opoziţie puternică în Consiliu şi că va face acest lucru alături de ceilalţi doi consilrri ai partidului.