Ultimele evoluții pe scena politică au adus la rampă nume sonore din administrația locală, acestea fiind propuse sau anunțându-și candidatura pentru funcțiile de premier sau președinte al României. Întrebarea care se pune este: sunt oamenii din administrație soluțiile salvatoare ale unei țări aflate în derivă?
Ilie Bolojan, fost primar al Oradei și actual președinte al CJ Bihor, este una dintre vedetele administrației locale care apare tot mai mult în scenariile numirii unui premier în viitoarea configurație guvernamentală. Mai mult, numele acestuia este vehiculat insistent ca un candidat promițător la prezidențiale. Cu toată această aură favorabilă, Bolojan a făcut un pas înapoi: „Nu îmi doresc această chestiune, o spun foarte deschis, pentru că nici cea de preşedinte de partid nu mi-am dorit-o”, a spus liberalul la Europa FM.
Un alt edil de top, deși departe de performanțele obținute de Bolojan la Oradea, se află și el în cărțile pentru Cotroceni. Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, și-a anunțat luni intenția de a candida la funcția de președinte al României.
Elena Lasconi, șefa USR, deja intrată într-un con de umbră după anularea primului tur al scrutinului prezidențial, este la rândul ei primarul municipiului Câmpulung Muscel.
Dintre cei patru președinți ai României de până acum, doi au fost edili – șefi: Traian Băsescu, fost primar general al Capitalei, și Klaus Iohannis, ex-primar al Sibiului. Practic, ultimii 20 de ani din cei 35 post-revoluționari au fost dominați de lideri provenind din administrația publică.
S-ar putea spune că, în România, experiența de primar constituie un avantaj semnificativ pentru a accede în zonele rarefiate ale puterii: președinte sau șef de guvern.
Astfel de trambuline electorale nu se regăsesc și în alte țări.
În toată istoria lor, Statele Unite ale Americii au avut doar trei președinți care au îndeplinit în prealabil funcția de primar, dar aceștia au activat în urmă cu 200 de ani: Calvin Coolidge (1910 – 1911, primar Northampton), Grover Cleveland (1881 – 1882, primar Buffalo) și Andrew Johnsons (1830 – 1833, primar Greeneville).
În perioada recentă, nume extrem de influente au râvnit la această funcție, dar fără succes, cum ar fi Rudy Giuliani și Michael Bloomberg, foști primari ai New York – ului, aceștia candidând în anii 2008, respectiv 2020.
Nici Franța nu a agreat ideea alegerii unui primar drept președinte al Republicii, cu excepția lui Jacques Chirac, fost primar al Parisului.
În acest context, exemplul României pare a fi unul relativ atipic, dovedind cumva că românul este încă fermecat de abilitățile candidaților de a conduce un oraș, aceste aptitudini făcându-i dezirabili în cursa prezidențială, în detrimentul calităților politice sau de reprezentare a țării la nivel diplomatic și internațional.
