Vaticanul va deschide cinci „porţi sacre” pentru un ritual. Prima uşă va fi deschisă ca parte a Jubileului Bisericii Catolice, în Ajunul Crăciunului

0
145

Vaticanul se pregăteşte pentru un eveniment istoric. În mai puţin de o oră, Papa Francisc va deschide o usă sacră, ca parte a Jubileului Bisericii Catolice. În total, până la Bobotează, Suveranul Pontif va atinge cinci portaluri sfinte. Cei care vor trece prin ele vor avea parte de milostenie. Sărbătoarea religioasă are ca temă speranţa. Papa Francisc le-a cerut statelor bogate să anuleze datoriile ţărilor sărace, ca singură cale spre pace. Prima uşă sacră pe care Papa Francisc o va deschide este cea a bazilicii Sfântul Petru. Momentul istoric are loc în timpul slujbei de Crăciun de la Vatican, dar pregătirile pentru acest ritual, care are loc o dată la 25 de ani, au început pe 2 decembrie, cu rugăciuni. Tot atunci, a fost desfăcută şi cutia în care se află cheia portalurilor sfinte.

Această Uşa sacră este un simbol al mânturiii şi e doar prima din cele cinci pe care Papa Francisc le va deschide cu ocazia Jubileului Catolic. Trei sunt de la celelalte bazilici papale, în timp ce cea de-a cincea este de situată în închisoarea Rebibbia din Roma, care va fi ultima deschisă pe 5 ianuarie.“Acest monument extraordinar a fost conceput să conecteze Vaticanul, putem să vedem cupola bazilicii Sfântul Petru în spatele nostru, şi castelul Sant’Angelo. Este format din două niveluri: nivelul superior, care este o pasarelă, şi nivelul inferior care are coridorul secret”, a declarat Luca Mercuri, Director of Castel Sant’Angelo.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments