Avem în deosebitul nostru muncipiu, dragii noștri, un figurant jalnic, al propriului său rol pe care îl joacă într-un scenariu de film prost. Filmul povestește despre un giurnalist cu ceva condei, cu ceva talent dar care șe-a ratat carera din îngâmfare, invidie, lăcomie șî fățărnicie. G’Lache și-a făcut veața de rahat, s-a ales șî cu condamnare penalâ pentru beutură „ocazională”, făcându-se de râs șî față de copchilașii lui, care nu au nici o vină că el e un inconștient. Dar moftangiul nu a învățat nimic din lecțiile pe care i le-a dat veața. În loc să devină mai bun, mai smerit, mai onorabil față de concetățenii săi, mangafaua pare că a continuat să spăimânte mușterii ca să le ia banii cu japca. Mimând enteresul public, care este coloana vertebralâ a giurnalismului onest, G”Lache azi dădea în cap cu parul literelor meșteșugite șî mâine îi semna chitanța. Ticălos! Nici măcar nu plătea pe alții să ia banii, să nu lase urme în actul infam. Acest lup în piele de coaie șe-a permis să înfiereze cu ficțiuni pe Don Patronul publicațiunii 7 Est, pe care moftangiul ar fi vrut-o moca cândva. Nu s-a putut. Și de atunci aruncă cu lături șî minciuni. Măcar dacă Don Patronul nostru ar fi singurul! Noi nu mai zâcem nimic, nici nu am mai fi zâs, dacă mangafaua nu șe-ar da în petec constant. Că nu avem timp să ne răsboim inutil cu un enfractor rușânos. Dar atât atenționăm pe G’Lache: să nu cumva să vorbească odată șî odată și tăți cei jăpcuiți de publicitațiune ca taxâ de protecțiune. E posibil, nimic nu-i emposibil, bibicilor. Se mai pot șî supăra victimele șnapanului cu acoperire de giurnalist!
