Video Suceava | O autocisterna încărcată cu benzina s-a răsturnat la intrarea in Falticeni. Zona a fost evacuată

0
34

Autocisternă încărcată cu benzină, răsturnată în afara părții carosabile, la intrare în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătărești.

Intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD și un echipaj cu o autospecială CBRN.

Două persoane, care s-au aflat în cabina capului tractor, au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Pompierii militari au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori și monitorizează zona până la sosirea unei alte cisterne în care să fie transvazat combustibilul.

Având în vedere evenimentul rutier de pe DN 2 – Spătărești, în conformitate cu procedurile specifice asociate încărcăturii transportate, pentru securitatea participanților la trafic și efectuarea optimă a activităților de intervenție, traficul rutier este deviat în zonă prin echipaje de poliție din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava și Poliției Municipiului Fălticeni pe ruta DN2 (Spătărești) – DN2E – str Plutonier Ghinita Fălticeni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments