Reprezentantul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a prezentat vineri o scrisoare oficială prin care este solicitată aderarea Palestinei la Curtea Penală Internaţională (CPI), care le-ar permite palestinienilor să-i urmărească pe oficialii israelieni pentru crime de război, scrie Mediafax.
Cererea urmează să fie examinată de către secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care trebuie să înştiinţeze în termen de 60 de zile statele membre ale CPI privind solicitarea palestinienilor. ”Acesta este un pas foarte important”, a declarat Mansour.
„Încercăm să obţinem dreptate pentru toate victimele care au fost ucise de Israel, puterea ocupantă”, a adăugat el. Curtea Penală Internaţională, cu sediul la Haga, are misiunea de a-i urmări în justiţie pe autorii de genociduri, crime de război şi crime împotriva umanităţii. O aderare la Statutul de la Roma, care reglementează CPI, le-ar permite palestinienilor să îi urmărească pe oficialii israelieni pentru crime de război. La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunţat cererea palestinienilor, îndemând CPI să o respingă.
Sursa: realitatea