Cardurile de sănătate, nedistribuite prin poștă, vor fi trimise medicilor de familie

0
61

Cardurile de sănătate care nu au fost distribuite prin serviciile poştale vor fi trimise de casele de asigurări către medicii de familie pe parcursul lunii ianuarie, iar pacienţii le vor putea ridica de la aceştia.

„Cardurile care nu vor fi distribuite, prin intermediul serviciilor poştale, atunci când se va încheia procesul de distribuire prin aceste servicii, vor fi predate caselor de asigurări şi, în scurt timp, casele de asigurări vor trimite cardurile către medicii de familie. Distribuirea prin servicii poştale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă. În ianuarie, se termină distribuirea cardurilor prin poştă şi, tot în această lună, cele care nu au fost distribuite vor fi trimise la medicii de familie. Asiguraţii care şi-au primit deja cardul pe parcursul lunii ianuarie îl vor putea iniţializa, iar cei care nu au intrat în posesia cardului îl vor ridica de la medicul de familie, în curând, odată cu solicitarea unui serviciu medical, ocazie cu care se va face şi iniţializarea serviciului pentru care se duc la medicul de familie”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.

Utilizarea efectivă a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către asiguraţi şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se va face începând cu 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern, pus în dezbatere publică pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Potrivit altor prevederi ale proiectului, asiguratul va suporta contravaloarea cardului naţional, precum şi cheltuielile aferente distribuţiei acestuia, în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum şi în situaţia modificării datelor personale de identificare.

Titularul sau împuternicitul cardului poate în termen de 15 zile calendaristice de când l-a pierdut, i-a fost furat sau şi-a modificat datele personale să solicite prin intermediul casei de asigurări de sănătate eliberarea unui nou card naţional, pe baza unei cereri însoţite de dovada plăţii contravalorii cardului şi a cheltuielilor de distribuţie a acestuia.

„Eliberarea unui nou card naţional se face în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana respectiva. Acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de casele de asigurări de sănătate pana la eliberarea unui nou card naţional”, precizează sursa citată.

 

 

 

 

Sursa: capital

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments