288 de mercenari romani, trimisi de Horatiu Potra sa lupte alaturi de fortele guvernamentale din RD Congo, s-au predat militarilor rebeli sustinuti de Rwanda. Mercenarii au fost prinsi in Goma, oras cucerit zilele acestea de rebeli.
Ministerul Afacerilor Externe din Romania a anuntat miercuri ca romanii au reusit sa treaca granita in Rwanda. Ei au fost escortati de trupele ONU pana in capitala Kigali, urmeaza sa fie evacuati mai departe, de unde vor fi trimisi inapoi in Romania.
Rebelii din gruparea M23 si-au consolidat miercuri controlul asupra celui mai mare oras din estul Congo, Goma.
Luptatorii M23 au intrat in Goma, luni, fiind cea mai grava escaladare din 2012 a unui conflict de trei decenii, care isi are radacinile in urmarile lungi ale genocidului din Rwanda si in lupta pentru controlul resurselor minerale din Congo, relateaza Reuters.
Mercenarii lui Potra au fost evacuati dintr-o baza a ONU.
Printre mercenarii romani se afla si patru raniti, a declarat comandatul acestora, Constantin Timofte, urnalistului TVR Adelin Petrisor. „Armata nationala a renuntat sa mai lupte si am fost nevoiti sa ne retragem”
Unul dintre romani a declarat pentru Reuters ca se afla in Goma de aproximativ doi ani: „Suntem usurati pentru ca putem merge in sfarsit acasa”.
Rebelii M23 sunt condusi de etnici Tutsi si sustinuti de Rwanda. In 1994, etnici Hutu extremisti au ucis Tutsi si Hutu moderati, fiind apoi inlaturati de la putere de fortele Tutsi conduse de Paul Kagame, presedinte in Rwanda din 2000.
Potra si mercenarii lui, fotografie in presa din Rwanda: