Starea de sănătate a Papei Francisc, internat de trei săptămâni la spitalul Policlinico Gemelli cu pneumonie bilaterală, rămâne “pentru moment stabilă”, a anunţat vineri seara biroul de presă al Vaticanului, precizând că prognosticul său vital rămâne “rezervat”, relatează AFP, citat de news.ro.
“Tabloul clinic rămâne complex ca în zilele anterioare”, a adăugat sursa citată, în timp ce Pontiful în vârstă de 88 de ani alternează oxigenarea cu flux mare prin canule nazale în timpul zilei cu “ventilaţia neinvazivă” cu o mască de oxigen noaptea.
Din câte se cunoaşte, Suveranul Pontif “urmează cel puţin o parte a terapiei în fotoliu”, în timp ce pe parcursul zilei se odihneşte, se roagă şi lucrează. Nu există informaţii despre alte vizite pe care le-a primit şi nu se cunoaşte cum va decurge duminică slujba Angelus.
Joi seară, pentru prima dată de când papa este spitalizat, Vaticanul a publicat un scurt mesaj audio în spaniolă, în care pontiful le mulţumeşte credincioşilor, cu o voce slăbită, pentru rugăciunile lor. ”Vă mulţumesc din toată inima pentru rugăciunile pe care le faceţi pentru sănătatea mea în piaţa” Sfântul Petru din Roma, a spus pontiful argentinian. ”Vă însoţesc de aici. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Fecioara să aibă grijă de voi”, a continuat el, respirând cu greutate de câteva ori, înainte să adauge: ”Vă mulţumesc”.