Oana Albu, fostă campioană la canotaj, se află în comă la un spital de Bucureşti după ce soţul ei a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Bărbatul a fost arestat vineri, 26 iulie.
Tribunalul Iaşi a decis, ieri, ca tânărul de 23 de ani care şi-a stropit nevasta cu benzină şi i-a dat foc să stea cel puţin 29 de zile după gratii.
Imediat după ce a comis abominabila faptă, Gabriel Albu a fost internat de autorităţi la Spitalul de Psihiatrie „Socola“. Acolo a fost expertizat, iar specialiştii au concluzionat că tânărul a avut discernământ în momentul în care şi-a incendiat nevasta. Ieri, judecătorii Tribunalului Iaşi au decis arestarea pentru 29 de zile a lui Gabriel Albu, care este cercetat pentru tentativă la omor deosebit de grav şi distrugere prin incendiere.
Potrivit propunerii de arestare, Gabriel Albu şi soţia sa, Oana, locuiau împreună în locuinţa părinţilor fetei din satul Chipereşti, comuna Ţuţora. Între ei au fost întotdeauna relaţii tensionate, iscate de faptul că socrii bărbatului nu voiau să-i facă acte pe locuinţă.
Pe 19 iulie, imediat după ce a ieşit de la serviciu, tânărul a mers şi a băut câteva beri după care s-a întors la domiciliu, unde a început să se certe cu soţia. „Inculpatul a ameninţat-o pe soţia sa că va da foc la casă, după care a luat o canistră cu benzină, pe care o folosea pentru scuter, şi a stropit-o pe victimă. Ulterior, a declanşat o brichetă“, a precizat Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Tânăra a început să ardă ca o torţă, la fel şi casa, care s-a făcut aproape scrum, arzând în proporţie de 85%. Oana Albu a fost transportată cu un elicoper SMURD la Bucureşti, viaţa ei fiind salvată de medici. În timp anchetei soţul ei nu a vrut să dea declaraţii în faţa procurorilor.
(Sursa: realitatea.net)