În luna septembrie a anului 2005, Robin Doan, care avea pe atunci zece ani, s-a trezit din cauza ţipetelor mamei sale şi a unor focuri de armă, în timp ce dormea în casa familiei de la o fermă situată în Texas Panhandle. Câteva clipe mai târziu, Robin a văzut un fascicul luminos. Un bărbat a tras cu o puşcă Kalaşnikov chiar lângă patul ei şi copila s-a prefăcut că este moartă.
„M-am prefăcut timp de două ore că sunt moartă”, a declarat Robin în data de 30 septembrie 2005, când a sunat la 911. „Am zece ani şi nu ştiu ce să fac. Mi-e teamă”.
La zece ani de la tragedie, Robin este bântuită în continuare de imaginea criminalului Levi King, care i-a ucis familia „pentru a se distra”, după cum au stabilit judecătorii. „Robin aude în fiecare zi ţipetele mamei sale”, a mărturisit mătuşa fetei, Christy Powell, într-un interviu acordat în 2009 jurnaliştilor de la Associated Press.
Postul CBS a discutat cu supravieţuitoarea masacrului în cadrul emisiunii Sole Survivor. Fata povesteşte cum King a intrat în locuinţa sa şi i-a ucis mama, însărcinată în şase luni (35 de ani), tatăl (31 de ani) şi fratele (14 ani).
În 2009, Levi King a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea familiei lui Robin, recunoscând totodată că a omorât alte două persoane în Pineville, Missouri. În timpul procesului, King a susţinut că suferă de tulburări bipolare şi schizofrenie, scrie Daily Mail.
(Sursa: gandul.info)