A ieşit scandal mare între medicii de familie şi cei de la ”Casa Naţională de Asigurări de Sanatate”.
Deşi cardul naţional de sănătate este obligatoriu prin lege din luna februarie la orice consultaţie, doctorii anunţă că NU vor să distribuie oamenilor cele peste un milion de documente. În plus, refuza să le inscripitioneze. Aşadar se anunţa un nou blocaj.
În scandalul dintre doctori şi Casa de Sănătate, asiguraţii sunt cei puşi pe drumuri. Domnul Anton, bolnav de astm, a umblat pe la mai multe instituţii să întrebe de unde să îşi ia documentul.
”Ma plimb pe ger, vedeţi că abia respir. Medicul de familie zice să nu-i aglomerăm, că ei nu se ocupă de birocraţie”, a spus bărbatul.
95 la sută dintre asiguraţi şi-au primit cardurile naţionale de sănătate prin poştă, dar 1 milion încă aşteaptă aceste documente. Cum medicii refuza să distribuie aceste acte, acum cei de la CNAS trebuie să gasesaca o soluţie, mai ales că din 1 februarie, teoretic, cardul este obligatoriu.
Cei de CNAS spun că fiecare doctor are de distribuit în medie 100 de cârduri, iar în unele judeţe, cum ar fi Harghita, câteva zeci, aşa că efortul este minim. Medicii sunt de neclintit. Susţin că ei doar vor activa cardul, dar nu vor inscripţiona pe CIP datele medicale, pentru că acestea se vor regăsi oricum şi în dosarul electronic.
„Adică introduci cardul şi automat se deschide dosarul electronic, altfel ce rost are să chem pacientul să plătească rh-ul şi grupul sanguin, să le fac să se întoarcă, eu să le inscripţionez”, spune Rodica Tanasescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină Familiei.
„Este obligaţia medicului de familie de a inscripţiona. Nu ne gândim la sancţiuni, vom găsi soluţia de comun acord”, a spus Vasile Ciurcea, preşedintele CNAS.
Deşi legea spune că documentul este obligatoriu din februarie, termenul a fost prelungit până în mai. Cardul rămâne însă doar o componentă a platformei informatice şi va confirma prezenţa asiguratului care cere un serviciu medical. Din platforma fac parte reţeta electronică şi dosarul electronic. Dosarul, adică acel fişier alocat fiecărui asigurat, este deocamdată opţional. În el va fi trecut istoricul medical al pacientului, util în caz de urgenţă sau la internare.Toate ar trebui interconectate cu furnizorii medicali de servicii.
Sursa: stirileprotv