Arheologii au descoperit în judeţul Vaslui o aşezare umană din secolul IV, cu mai multe obiecte din perioada respectivă, printre care un inel şi o fibulă din bronz, aceasta din urmă fiind o agrafă ornamentală folosită în antichitate pentru a încheia un veşmânt.
Cercetătorii au descoperit o locuinţă construită pe un schelet din împletituri din nuiele, acoperite cu lut. De asemenea, ei au găsit fragmente de obiecte ceramice, piese de bronz (o fibulă şi un inel), un capac de la o cutie de farduri, o monedă şi mai multe fragmente de pahare din sticlă.
Aşezarea, care face parte din cultura Sântana de Mureş – Cerneahov, se află în aceeaşi zonă în care, în urmă cu un deceniu, au fost descoperite două necropole, cu 14, respectiv 21 de morminte.
Aşezarea a fost descoperită în comuna vasluiană Pogoneşti, în cadrul unei tabere internaţionale de arheologie, organizată de Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad. Din echipa de arheologi fac parte 17 tineri din zece state ale lumii, inclusiv din Statele Unite ale Americii, Germania şi Rusia.
„Aşezarea se află la aproximativ 300 de metri de ambele necropole, toate dispuse într-un triunghi. Este foarte importantă această descoperire pentru că astfel se mai pune o cărămidă la ceea ce înseamnă cunoaşterea evoluţiei poporului român din acest spaţiu. Secolul IV, de când provine aşezarea, coincide cu prăbuşirea Imperiului Roman şi cu perioada de început a formării poporului român, care durează până spre sfârşitul mileniului I”, a declarat directorul Muzeului „Vasile Pârvan”, Mircea Mamalăucă, citat de mediafax.ro.
(Sursa: Mediafax)