Atentatul de la Paris pune paie pe focul dezbaterii aprinse vizând islamul şi politica faţă de refugiaţi. Cu toate acestea, va trebui să ne apărăm libertatea şi să ne păstrăm toleranţa, apreciază Christoph Hasselbach.
Chiar aşa de surprinzător n-a fost acest teribil atentat comis miercuri la sediul publicaţiei satirice „Charlie Hebdo” de la Paris. Revista a publicat în 2006 controversatele caricaturi înfăţişându-l pe profetul Mahomed, apărute în ziarul danez „Jyllands Posten”. Caricaturile au stârnit la vremea aceea un val de proteste în înteaga lume musulmană. Tot atunci au avut loc numeroase atentate asupra unor instituţii daneze şi occidentale din diferite ţări islamice. În 2011, sediul săptămânalului parizian „Charlie Hebdo” a fost incendiat, ceea ce nu i-a intimidat şi nici redus la tăcere pe ziarişti. Aceştia au continuat să publice material satiric la adresa islamului, de pildă pe tema legii islamice „Sharia”, căreia i-au dedicat o ediţie specială, numindu-l pe profet „redactorul-şef Mohamed”.
Nu poate fi o întâmplare faptul că prima pagină a actualei ediţii a „Charlie Hebdo” prezintă o caricatură a scriitorului Michel Houellebecq. În noul său roman extrem de controversat – „Supunerea” – Franţa este condusă de un preşedinte musulman.
Nu e cazul unui tratament preferenţial
Are voie un ziar să se amuze pe seama unei religii? Bineînţeles că are, dar, desigur, în limitele legilor statului respectiv. „Charlie Hebdo” l-a criticat şi pe Papă, câştigând un proces cu o organizaţie catolică, pe acest subiect. Creştinii catolici se pot înfuria peste măsură din cauza acestor texte satirice la adresa Suveranului Pontif, dar, totuşi, le acceptă. E o chestiune în care nici guvernele nu au voie să se amestece. Pe bună dreptate, premierul danez Anders Fogh Rasmussen a respins, în 2006, pedepsirea responsabililor pentru controversatele caricaturi cu profetul Mahomed, acuzaţi de „blasfemie”, aşa cum solicitaseră numeorşi musulmani din întreaga lume. O societate liberă, democratică trebuie să să facă faţă unor astfel de situaţii. Iar un stat trebuie să pretindă de la toţi cetăţenii săi să le tolereze. Musulmanilor nu li se poate acorda un tratament preferenţial.
Tensiunile iau amploare
După un astfel de îngrozitor atentat poţi fi tentat să apelezi la reţinere: „Voi cei satirici la adresa islamului, nu exageraţi, daţi, în sfârşit, pace. Nu vrem să izbucnească un război religios!” Dar o astfel de atitudine ar fi exact cea pe care şi-ar dori-o atentatorii. Anume îngrădirea libertăţii. Un astfel de şantaj n-ar voie să funcţioneze.
Cu toate acestea ne îngrozim dacă ne gândim la consecinţele atentatului comis miercuri la Paris. Tensiunile deja considerabile din Franţa vor spori. În ţară trăiesc mulţi musulani. Şi nu puţini dintre aceştia sunt şomeri, nu puţini trăiesc la marginea societăţii. Există cartiere în care poliţia nici nu mai îndrăzneşte să se arate. Pe de altă parte, extremiştii de dreapta ai Frontului Naţional instigă la ură contra străinilor, în special contra musulmanilor. Formaţiunea a devenit cea mai puternică la scrutinul european de anul trecut. Electoratul Frontului Naţional îşi va vedea acum justificate opţiunile. Resentimentele faţă de islam vor creşte, aşa cum va spri şi indignarea musulmanilor. Un cerc vicios.
Ce ne aşteaptă?
Consecinţele nu se vor limita doar la Franţa. În aproape toate ţările UE şi-au consolidat poziţia, în ultimii, ani partide xenofobe. Acestea vor spune „Vedeţi, musulmanii nu au ce căuta în rândul nostru, nu sunt capabili să se integreze”. Fapta unei mini-minorităţi din cadrul unei minorităţi este pusă pe seama unei religii întregi, pe seama tuturor reprezentanţilor ei. Şi în Germania e de aşteptat ca mişcarea Pegida („Patrioţi împotriva islamizării Occidentului”) să se simtă îndreptăţită, avertizând cu şi mai multă tărie faţă de pericolul islamizării. Să fim realişti – convieţuirea va fi şi mai dificilă. Cu atât mai important e să ne păstrăm cumpătul. Oribilul atentatul de la Paris a fost, fără doar şi poate, un atac la adresa libertăţii noastre. Cu toate acestea, nu avem voie să de pierdem toleranţa. Nu putem generaliza, acuzându-i pe toţi musulmanii, aşa cum nu putem renunţa nici la speranţa într-o convieţuire paşnică.
(Sursa: dw.de)
