VIDEO. Autorii atentatului de la Charlie Hebdo au fost reperați în nordul Franţei. Toate intrările din Paris sunt păzite de Poliţie

0
109

Cei doi suspecţi pentru atentatul comis miercuri în redacţia revistei de satiră Charlie Hebdo au fost reperaţi în nordul Franţei. Aceştia sunt puternic înarmaţi şi au fost văzuţi într-o maşină Renault Clio. Martorii oculari scriu pe Twitter că numeroase forţe ale jandarmeriei se află în apropiere de Vauciennes, unde circulaţia a fost oprită. Joi dimineaţă a avut loc un nou incident armat la Paris, iar o poliţistă a murit în schimbul de focuri. Deocamdată nu s-a stabilit o legătură între incident şi cel de ieri de la redacţia Charlie Hebdo. În acest caz, principalii suspecţi sunt doi fraţi de origine franco-algeriană, Cherif Kouachi, 32 de ani, şi Said Kouachi, 34. Un al treilea, cel mai tânăr dintre cei trei suspecţi de comiterea atacului sângeros împotriva sediului săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei, au anunţat surse concordante, citate de AFP. Premierul francez a anunţat „mai multe arestări”, în urma atentatului de la sediul săptămânalului satiric, în urma căruia 12 persoane au fost ucise, transmite Gândul.

Cei doi suspecţi şi-au abandonat maşina. Potrivit France 3 Picardie, care citează prefectură din OIse, cei doi suspecţi s-ar afla acum într-un imobim din Crepy-en-Valois, din Oise. Unităţi de elită ale Poliţiei şi Jandarmeriei sunt mobilizate în zonă.

 

 

 

Revista Charlie Hebdo va apărea săptămâna viitoare într-un tiraj de un milion de exemplare.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în această după-amiază în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Fraţei din Bucureşti, ţinând un moment de reculegere pentru victimele atentatului de ieri de la redacţia publicaţiei „Charlie Hebdo”.

 

 

 

Toate intrările din Paris sunt ppăzite de poliţie, informează postul BFMTV.

Suspecţii se îndreptau înspre Paris şi corespund semnalmentelor celor doi fraţi căutaţi de poliţie pentru atacul asupra săptămânalului francez. Arme cu ţevi lungi erau vizibile în spatele maşinii.

Administratorul unei benzinării „i-a recunoscut oficial pe cei doi bărbaţi suspectaţi că au participat la atentatul de la Charlie Hebdo”, a explicat o sursă apropiată anchetei, în timp ce Le Point scrie că suspecţii ar fi încercat să jefuiască benzinăria. „Cei doi bărbaţi poartă cagule şi par a avea arme Kalaşnikov şi lansatoare de rachete”, a confirmat o altă sursă.

 

Martorii oculari scriu pe Twitter că numeroase forţe ale jandarmeriei se află în apropiere de Vauciennes, unde circulaţia a fost oprită.

Doi suspecţi înarmaţi, care ar putea fi chiar autorii atentatului de miercuri, au fost reperaţi în Aisne, în nordul Franţei, afirmă Le Parisien, în ediţia electronică, în condiţiile în care poliţia franceză îi caută pe autorii atacului asupra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, Cherif şi Said Kouachi.

Potrivit Le Parisien, doi bărbaţi au fost reperaţi în cursul dimineţii pe RN 2 la Villers-Cotterêts (Aisne). Cei doi suspecţi circulau într-o maşină Renault Clio albă, cu plăcuţe de înmatriculare ascunse. Cei doi bărbaţi purtau cagule şi erau puternic înarmaţi.

 

 

 Mai multe lăcaşuri de cult musulmane au fost ţinta unor atacuri care nu s-au soldat însă cu victime, în trei oraşe din Franţa, începând de miercuri seara, după atentatul sângeros împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo, au anunţat joi surse judiciare, citate de AFP.

Trei grenade folosite pentru exerciţii militare au fost aruncate înspre o moschee din Mans (vest), două focuri de armă au fost trase împotriva unei săli de rugăciune musulmane din Port-la-Nouvelle (sud), iar un restaurant ce vindea kebab şi care era situat lângă o moschee a fost ţinta unei explozii criminale în apropiere de Lyon (centru-est), potrivit acestor surse.

 

 

 

Cel mai tânăr dintre cei trei suspecţi de comiterea atacului sângeros împotriva sediului săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei, au anunţat surse concordante, citate de AFP.

Ceilalţi doi suspecţi, doi fraţi de naţionalitate franceză născuţi la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, şi Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, sunt în continuare căutaţi de poliţie.

Potrivit unor surse apropiate dosarului, mai multe reţineri au fost efectuate în cursul nopţii în anturajul celor doi suspecţi căutaţi.

Poliţia franceză a difuzat joi fotografii aparţinând celor doi fraţi suspecţi.

Chérif şi Said Kouachi sunt „probabil înarmaţi şi foarte periculoşi”, a avertizat Prefectura Poliţiei din Paris, precizând că ei „fac obiectul unor mandate de căutare”.

O operaţiune de amploare a unităţii de elită a poliţiei franceze pentru arestarea unor suspecţi de comiterea atentatului împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo era în curs de desfăşurare, miercuri seara, la Reims (nord-est), a anunţat pentru AFP un ofiţer.

Fie suspecţii vor reuşi să fugă, fie ar putea avea loc un schimb de focuri, a declarat pentru AFP un ofiţer al unităţii de elită Raid, îndemnând jurnaliştii prezenţi la faţa locului să dea dovadă de „mai multă prudenţă”.

Atentatul nu a fost revendicat, dar autorii săi au urmat, se pare, ordine ale organizaţiei extremiste Stat Islamic, împotriva căreia Franţa este angajată militar în Irak.

 

Douăsprezece persoane au murit (11 bărbaţi şi o femeie), iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).

Franţa a decretat doliu naţional, începând de j
oi, în memoria victimelor atacului care a vizat redacţia revistei Charlie Hebdo, a anunţat preşedintele francez Francois Hollande, notând că cele 12 persoane ucise au murit pentru un „principiu”.

„Cea mai bună armă a noastră este unitatea. Nimic şi nimeni nu ne pot diviza”, a subliniat Hollande.

Amplă operaţiune de căutare a celor trei terorişti, miercuri noapte, la Reims

 

Poliţia face cercetări într-o locuinţă din Reims, în căutarea celor trei terorişti

 

Suspectul Cherif Kouachi, cunoscut de serviciile franceze antiterorism

Chérif Kouachi, unul dintre cei doi frati suspectati ca au organizat atacul de miercuri de la sediul Charlie Hebdo, a aparut in 2004 in emisiunea „Pièce à Conviction”. Tanarul din imagini apare ca un adolescent francez pasionat de muzica rap, precum multi altii de varsta lui.

Traiectoria sa in viata a fost deviata de intalnirea cu un guru al extremismului islamic, numit Farid Benyettou, un predicator bine-cunoscut serviciilor de lupta contra-terorista, scrie L’Union L’Ardennais.

Sub influenta predicatorului radical, Chérif Kouachi a ales sa se pregateasca pentru a pleca sa lupte in Irak. Tanarul s-a antrenat in parcul Buttes-Chaumont din Paris si a invatat cum sa manuiasca o arma Kalashnikov.

In 2005, Chérif Kouachi a fost arestat inainte de a pleca in Siria cu Farid Benyettou si a fost condamnat la 18 luni de inchisoare cu executare, precum relateaza Le Monde.

 

Francezul Cherif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, căutat împreună cu fratele său, Said, în vârstă de 34 de ani, în ancheta privind atacul comis împotriva săptămânalului Charlie Hebdo, este un islamist cunoscut de serviciile franceze antiterorism, condamnat pentru prima dată în 2008, relatează AFP.

Născut la 28 noiembrie 1982 la Paris, de naţionalitate franceză şi supranumit Abu Issen, Cherif Kouachi a făcut parte din „filiera Buttes-Chaumont”. Sub autoritatea unui „emir”, Farid Benyettou, această filieră permitea trimiterea de combatanţi în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida care era condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi.

Reţinut chiar înainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, el a fost judecat în 2008 şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.

După doi ani, numele lui a fost citat într-un poiect de tentativă de evadare din închisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului islamic armat algerian (GIA), condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru că a comis un atentat într-o staţie de metrou din Paris (staţia Musée d’Orsay) în octombrie 1995 (30 de răniţi).

Cherif Kouachi era suspectat că ar fi apropiat de o altă figură a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a ispăşit zece ani de închisoare pentru pregătire de atentate. Cherif Kouachi este suspectat de participare la antrenamente cu Djamel Beghal.

 

După ce a fost inculpat în acest caz, el a beneficiat totuşi de neurmărire penală.

Cu capul ras şi oval, cu barba rară în fotografia difuzată în noaptea de miercuri spre joi de poliţie, Cherif Kouachi este cel mai probabil „înarmat şi periculos”, la fel ca fratele său, Said, născut la 7 septembrie 1980, tot la Paris.

Acesta din urmă, tot de naţionalitate franceză, apare în fotografie cu păr scurt negru şi o barbă nu foarte deasă.

Cei doi fraţi sunt suspectaţi că ar fi comis atacul de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi miercuri. Cartea de identitate a unuia dintre bărbaţi a fost găsită într-o maşină abandonată după atac în nord-estul Parisului.

 

Presupusul complice al celor doi fraţi, care s-a predat poliţiei în nord-estul Franţei, Mourad Hamyd, în vârstă de 18 ani, este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat că i-a ajutat pe atacatori. Un martor ocular a menţionat prezenţa unui al treilea complice în maşină în momentul în care agresorii au fugit.

El s-a predat poliţiei în oraşul Charleville-Mézières „după ce a văzut că numele lui circulă pe reţelele de socializare”, a explicat o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Internauţi care se prezintă drept colegii lui de clasă afirmaseră anterior pe Twitter că Mourad Hamyd era cu ei la cursuri în momentul atacului, folosind cuvântul cheie #MouradHamydInnocent.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments