Botoșanii, mai tari ca „extratereștrii” de pe Camp Nou

0
106

Fanii FC Botoșani ar putea scanda numele echipei favorite pe un stadion cum nu s-a mai văzut în țară. Printre planurile de început de sezon pe care conducerea le are, intră și transformarea Stadionului Municipal într-unul de nivel mondial.

Dat fiind  faptul că în Botoșani se înregistrează, în mod constant de la accederea în Liga 1, o prezență ridicată a suporterilor în tribunele Stadionului Municipal, conducerea echipei fanion vrea mai mult. Valeriu Iftime, președintele Consiliului Administrativ FC Botoșani, a declarat dintotdeauna că își dorește „spectacol” în tribunele din Botoșani, și în acest sens a născocit o altă găselniță.

„Am vorbit ceva cu domnul primar, sper să pot face, încerc să prezint la FC Botoșani un proiect de stadion mondial care să crească în etape. Să plecăm de la ce avem acum, pe același loc, pe aceeași infrastructură. Nu putem renunța la nocturnă și la tot ce este făcut și care sunt moderne. Dacă nu putem construi ceva mai interesant, o bijuterie în mijlocul orașului, cu 15-20.000 de locuri”, a declarat acesta.

Până acum, s-au investit aproape 2 milioane de euro în modernizarea Stadionului Municipal Botoșani, de când echipa botoșăneană a promovat în prima ligă, cele mai vizibile investiții fiind nocturna și încălzirea gazonului, care au costat aproximativ 6 milioane de lei. Deocamdată, planul cel mai fezabil rămâne cel prezentat de primarul Ovidiu Portariuc la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, în care se urmărește acoperirea a cel puțin 2.000 de locuri la peluză.

 

 

 

 

Sursa: botosaneanul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments