Un deţinut din cadrul Penitenciarului Botoşani a fost internat de urgenţă într-o clinică de chirurgie din Iaşi, după ce a fost înjunghiat în gât.
Totul s-a întâmplat pe cea mai aglomerată secţie din penitenciar – Secţia a V-a, în momentul în care unul dintre deţinuţi, care îşi executa pedeapsa în regim semi-deschis, nu a returnat la timp ţigările pe care le luase cu împrumut. Prins pe culoar, acesta a fost înconjurat de alţi trei deţinuţi care l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele şi pus la pământ. În învălmăşeala creată, unul dintre protagonişti a scos un şiş improvizat dintr-o bucată de tablă cu care a lovit la nimereală. În urma intervenţiei gardienilor, incidentul a fost aplanat, însă doi dintre deţinuţi au fost transportaţi la spital, unul dintre ei fiind transferat la clinica din Iaşi, cu o plagă înjunghiată în gât. „A fost sesizată Comisia de disciplină, care va decide ce sancţiuni vor fi aplicate deţinuţilor implicaţi în incident”, a declarat directorul Penitenciarului Botoşani, Victor Cuzic.
În acest caz a fost sesizat judecătorul delegat, dar şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Potrivit unor informaţii neoficiale, în incident au fost implicaţi numai deţinuţi condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă, unul dintre ei având de ispăşit o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Sursa: monitorul