Municipalitatea ieşeană intenţionează să modifice atât contactul de concesiune prin încredinţare directă a gestiunii serviciului de salubrizare al Municipiului Iaşi, cât şi Regulamentul Serviciului de Salubrizare. În esenţă, este vorba de alinierea celor două documente la ultimele prevederi în domeniu, informează „Evenimentul”.
O primă modificare se referă la tarifele practicate şi formulele de actualizare a acestora. „Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să instituie taxe speciale, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, fără contract. În cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum si cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către concedent (Salubris). După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta va fi obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de concedent cât şi sancţiunile contravenţionale”, se arată într-o notă de fundamentare.
O altă noutate o constituie introducerea contravenţiilor pentru diferite fapte. Astfel, aprinderea sau arderea deşeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deşeurilor vegetale rezultate de la operaţiunile de curăţare a spaţiilor verzi, arbuştilor, arborilor etc. se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei. De asemenea, refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare va atrage amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 lei. Nu în ultimul rând, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 100 lei la 300 lei situaţia în care utilizatorii serviciului de salubrizare nu asigură precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripţionate şi amplasate în spaţii special amenajate, a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară.
(Sursa: ziarulevenimentul.ro)