Unul din cei mai cunoscuţi scriitori din istorie nu ar fi existat. Cine a compus de fapt Iliada şi Odiseea?

0
88

Celebrul poet grec Homer, care este considerat autorul epopeilor Iliada şi Odiseea, nu ar fi existat în realitate, în sensul că aceste lucrări nu au fost scrise de un singur om, ci de mai multe persoane.

Adam Nicolson, un istoric specializat în creaţiile lui Homer, spune că ambele epopei sunt cu o mie de ani mai vechi decât se credea iniţial, adică ele datează din jurul anului 2.000 î.e.n.

Expertul spune că aceste poeme au fost transmise prin viu grai în decursul generaţiilor, fiind la început recitate, timp de sute de ani.

Astfel, Nicolson crede că Homer nu a fost o persoană, ci o tradiţie, o cultură a transmiterii poemelor.

Mai multe relatări antice vorbesc despre Homer ca fiind un poet grec orb, care a trăit între anii 1.102-850 î.e.n.

La scurt timp au apărut grupuri de rapsozi care îi recitau operele, aceşti poeţi fiind cunoscuţi sub numele de homeridae.

Primele opere scrise atribuite lui Homer au fost găsite alături de mumii egiptene din jurul anilor 150-200 î.e.n. Iar cel mai vechi manuscris al Iliadei se află în bibliteca dogilor din Veneţia şi datează din anul 900 e.n.

Nicolson spune că în trecut nu exista o singură variantă a textului Iliada, ci mai multe variante care circulau în diferite regiuni din Mediterana.

El crede că poveştile din această epopee sunt mult mai vechi decât cred istoricii, pentru că ele descriu o societate de luptători agresivi, organizaţi în triburi, nu o cultură greacă unificată şi evoluată, cum au devenit grecii ulterior.

 

 

 

Sursa: descopera

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments