Cozonacul care dă halucinaţii: „Parcă îmi ieşisem din trup”. Nu se ştie dacă de vină e un drog sau gândacii

0
72

40 de oameni dintr-un orăşel din California s-au îmbolnăvit după ce au mâncat un cozonac în care se pare că ajunsese, nu se ştie cum, un drog sintetic

Oamenii au cumpărat toţi un produs special de panificaţie cu fructe, Roşca de Reyes, pe care hispanicii îl mănâncă de Boboteaza. La scurt timp, au început să se plângă de ameţeli, palpitaţii, amorţeli şi halucinaţii. Unii dintre ei au ajuns la spital şi aşa s-au sesizat şi autorităţile.

Brutăria a fost închisă până la terminarea anchetei. Autroritatile încearcă acum să stabilească ce drog se afla în aluat. O altă explicaţie ar fi condiţiile precare de igienă, din cauza cărora gândacii ar fi intrat în cozonac, provocând intoxicaţiile. În ultimii doi ani, brutăria a fost amendată pentru probleme de curăţenie de peste 30 de ori.

Una dintre victime a povestit experienţa prin care a trecut: „M-am simţit extrem de obosit, iar apoi drogat. M-am mai îmbătat la viaţa mea, dar niciodată nu m-am simţit în aşa hal, parcă îmi ieşisem din trup. Era groaznic, încercam să mă controlez ca să nu îmi sperii copilul”. Omul a ajuns la spital unde i s-au făcut analize, însă acestea nu au arătat că ar fi avut vreun drog în organism

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments