Prețurile petrolului scad abrupt pentru a doua zi consecutiv şi ambele valori de referinţă au pierdut aproape 2% marţi, pe pieţele asiatice. Scăderea prețului petrolului are un efect dramatic în toată lumea: ţări producătoare precum Rusia și Venezuela. Președintele iranian Hassan Rohani, a declarat marți că țările care s-ar afla în spatele scăderii prețului petrolului la nivel mondial vor regreta decizia lor și a avertizat că Arabia Saudită și Kuweit vor ar suferi alături de Iran din cauza scăderea acestor prețuri. Autorităţile din Emiratele Arabe Unite spun că OPEC nu poate proteja un anumit preţ, transmite Capital.
Pe New York Mercantile Exchange, petrolul cu livrare în luna februarie a fost tranzacționat la preţul de 44.26 dolari barilul, marți dimineaţă, la ora 11,40 ora României. Şi valoarea este în scădere. La ICE Futures din Londra, ţiţeiul Brent cu livrare în luna februarie continuă să scadă, ajungând la ora 9,57 ora României la cotaţia de 45.28 dolari barilul.
Prețul petrolului West Texas Intermediate a scăzut sub 45 dolari pentru prima dată din 2009. Pierderea de ieri a fost de 5 la sută.
Este momentul să ne punem problema cât de jos pot ajunge preţurile petrolului. Goldman Sachs crede că ar preţul ar putea fi de 40 de dolari pentru prima jumătate a anului. Cotaţiile au pierdut deja 59% de la mijlocul lunii iunie anul trecut.
Dacă WTI Crude Oil pierde alţi 4 dolari pe baril, şi ajunge sub 41 dolari, acesta va fi minimul ultimilor 10 ani.
Scăderea prețului petrolului are un efect dramatic în toată lumea: ţări producătoare precum Rusia și Venezuela suferă, iar industria americană a petrolului de şist, în plină expansiune, este probabil să fie testată la maximum dacă prețurile rămâne scăzute.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol OPEC „nu poate proteja prețurilor mondiale ale petrolului”, au anunţat autorităţile din Emiratele Arabe Unite, care au argumentat că producția de petrol de șist din America de Nord, în ascensiune, trebuie să fie redusă.
„Nu putem continua să protejăm un anumit preț”, a declarat ministrul Energiei din Emirate, Suhail Al-Mazrouei.
„Am văzut supraoferta, provenind în principal din petrolul de şist, și care trebuia să fie corectată”, a declarat oficialul din Emirate participanților la un Forum desfăşurat la Abu Dhabi.
La rândul său, președintele iranian Hassan Rohani, a declarat marți că țările care s-ar afla în spatele scăderii prețului petrolului la nivel mondial vor regreta decizia lor și a avertizat că Arabia Saudită și Kuweit vor ar suferi alături de Iran din cauza scăderea acestor prețuri.
„Cei care s-au planificat scăderea prețurilor ca o măsură împotriva altor țări vor regreta această decizie”, a spus Rouhani într-un discurs susţinut la televiziunea de stat iraniană. „Dacă Iranul suferă pentru scăderea prețurilor petrolului, știu că alte țări producătoare de petrol, precum Arabia Saudită și Kuweit vor suferi mai mult decât Iranul”, a adăugat liderul de la Teheran.
Această coborâre a cotelor petrolului reprezintă un pas hotărâtor care a ajutat la împingerea zonei euro în deflație pentru prima dată din 2009. Cu toate acestea, consumatorii de pretutindeni sunt optimişti, în condiţiile în care o scădere a preţurilor carburanţilor sporeşte consumul , prin urmare veniturile lor urmând să crească.
(Sursa: capital.ro)