Ministrul Ioan Rus va veni la Iași pentru a prezenta soluțiile de finanțare a autostrăzii care leagă Moldova de Ardeal

0
109

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a declarat, marţi, că lucrările la autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ vor începe în acest an sau în 2016, în timp ce tronsoanele Târgu Neamţ-Ditrău şi Ditrău-Târgu Mureş vor fi iniţial drumuri expres, după care vor fi transformate în autostrăzi.

 

Gheorghe Nichita a spus, într-o conferinţă de presă, că autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ va fi proiectată în acest an, când va făcută şi licitaţia pentru lucrări.

 

„Vor fi şi bani alocaţi pentru începerea lucrărilor în 2015 sau în 2016. Se vor proiecta în aceeaşi perioadă, tot ca autostradă, porţiunile Târgu Neamţ-Ditrău şi Ditrău-Târgu Mureş. După ce se vor proiecta se vor căuta şi sursele de finanţare pentru a se face drum expres în primă fază, iar apoi, în faza a doua autostradă”, a afirmat primarul Iaşului.

 

Nichita a precizat că pe tronsoanele care traversează munţii între Moldova şi Transilvania lucrările se vor face în regim de autostradă, chiar dacă titulatura va fi de drum expres.

 

 

El a spus că speră ca autostrada care leagă Moldova de vestul ţării ”să prindă contur” cât mai repede şi să nu mai fie doar ”o dispută politică”.

 

Primarul Nichita a anunţat și că ministrul Transporturilor, Ioan Rus, va veni la Iaşi săptămâna viitoare şi va prezenta soluţiile de finanţare pentru tronsoanele de autostradă Târgu Neamţ-Ditrău şi Ditrău-Târgu Mureş.

 

 

„Ministrul Rus va prezenta la Iaşi strategia pentru drumuri pe întreaga zonă a Moldovei. Va veni şi ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, şi vom discuta şi alte proiecte importante ale Iaşiului, inclusiv spitalul regional de urgenţe”, a declarat Gheorghe Nichita.

 

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care a prezentat priorităţile de infrastructură rutieră pentru perioada 2015-2016, a spus că autostrada din Iaşi va fi realizată de la Ungheni la Târgu Neamţ, iar de acolo se va continua spre Târgu Mureş cu un drum expres.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentNATO își intensifică exercițiile militare în Marea Baltică, ca răspuns la acțiunile Rusiei
Articolul următorPanică la Bruxelles: Mai multe clădiri, evacuate din cauza unei false alerte cu bombă
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments