Vor la catedră! Peste 1.400 de CANDIDAȚI la examenul de TITULARIZARE, numai la Iași

0
67

1.419 candidați sunt așteptați, astăzi, începând cu ora 10.00, în cele patru centre de examen (Colegiul Național, Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” și Colegiul de Artă „Octav Băncilă”) pentru susținerea examenului de titularizare. Proba durează 4 ore.

 

„Cei mai mulți candidați, 843, vor susține examenul la Colegiul Național la discipline de cultură generală: 115 la limba română, 84 la educație fizică și sport, 82 la matematică și 81 la geografie. La polul opus, la alte discipline cum ar fi limba rusă sau la filosofie, s-a înscris câte un singur candidat. La discipline de cultură generală sunt disponibile 549 de posturi, dintre care 39 cu angajare pe durată nedeterminată”, a anunțat prof. Sabina Manea, purtător de cuvânt al ISJ Iași.

 

La Colegiul „Mihai Eminescu” vor susține teza un număr de 466 de candidați, dintre care 194 de învățători și 147 de educatori. La învățători, educatori și învățământ special sunt disponibile 392 de posturi, dintre care 63 cu angajare pe durată nedeterminată.

 

La Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” sunt așteptați 98 de candidați, la 27 de discipline tehnice, iar la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” sunt înscriși 12 candidați la arte vizuale sau educație muzicală.

 

La nivelul județului sunt disponibile în total 1.129 de posturi, dintre care 743 în mediul rural.

 

Tezele vor fi evaluate atât în județul Iași, cât și în alte județe.

 

Rezultatele examenului de titularizare vor fi afișate în ziua de 5 august, urmând ca în zilele de 5 și 6 august să fie înregistrate contestațiile, iar în ziua de 8 august să fie afișate rezultatele finale.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments