Reacţia lui Banciu după ce CNA-ul a amendat o emisiune de-a sa

0
61

Radu Banciu a comentat decizia CNA de a amenda postul B1 TV pentru o ediție a emisiunii „Lumea lui Banciu” în care s-a vorbit despre atacul terorist produs la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo din Paris.

În acest context, Radu Banciu a făcut mai multe afirmaţii cu privire la islam, la profetul Mahomed şi la adepţii acestei credinţe, dar şi cu privire la persoanele care au adoptat sintagma „Je suis Charlie”.

Marți seară, Radu Banciu a comentat acest subiect.

„CNA a sancționat această emisiune. A înfierat-o practic. A fost o rafală de mitraliere asupra ei. Este o execuție temporară pentru că noi încă suntem în picioare. Suntem datori oamenilor cu niște explicații. Le mulțumesc celor de la CNA că m-au tratat atât de repede. Sunt încântat că am fost ținta CNA. Nu am ce să reproșez. Ăsta este rolul instituției – să sancționeze. (…) În momentul când se întâmplă o asemenea catastrofă, nu este necesar să ne facem de râs. Vă reamintesc că este o emisiune de pamflet, de satiră. Ce ar fi trebuit să știu despre Islam în aceste momente? Eu consider că pentru acest eveniment, nu trebuia să fiu blând cu nimeni. Am fost extrem de docil pentru că nu mi-am exercitate decât dreptul la cuvânt. Nu am făcut altceva decât să mă exprim. Nimeni nu îmi poate reprosa că nu am apărat libertatea presei”, a zis Radu Banciu.

„Dragi membri CNA, nu cred că există o emisiune mai bine elaborată și cu un grad de spontaneitate mai mare decât aceasta. Eu îmi asum ceea ce spun. În momentul în care se întâmplă astfel de lucruri, nu am cum să îi mângâi pe cap pe cei care au atacat Charlie Hebdo”, a mai zis Radu Banciu.

„În România, nu pot să accept lecții de deontologie și democrație de la nimeni”, a adăugat prezentatorul TV.

 

 

 

Sursa: obiectiv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments