Cine este SORIN ȚERBEA, omul de afaceri mort în ACCIDENTUL DE ELICOPTER DIN MUREȘ

0
104

Omul de afaceri Sorin Ţerbea şi alte cinci persoane s-au prăbuşit cu elicopterul, luni seară, la ora 20.23, în localitatea Tăureni, aflată la 45 de kilometri de Târgu-Mureş. O singură persoană a supravieţuit. O echipă de criminalişti din cadrul Poliţiei Române a fost trimisă la Mureş pentru a coordona ancheta deschisă în urma tragediei.

 

Primarul localităţii mureşene Tăureni, Ovidiu Petru Oltean, a declarat, pentru Mediafax, că Sorin Ţerbea şi cei trei oameni de afaceri germani au făcut, luni după-amiază, o vizită la o fabrică de mobilă din localitate. Oltean a susţinut că, în timpul vizitei, omul de afaceri a fost sunat de DNA, după care a devenit irascibil şi a decis să plece. Acesta a mai afirmat că a insistat să ofere oamenilor de afaceri o maşină cu care să plece, însă aceştia au vrut să se deplaseze tot cu elicopterul. Conform sursei citate, aparatul de zbor s-a prăbuşit în apropierea lacului, la trei-patru minute de la decolare, la circa două sute de metri distanţă de locul din care plecase.

Cine a fost Ţerbea

 

Orice mureşean ştia că „elicopterul negru“ care traversează din când în când văzduhul oraşului îi aparţine omului de afaceri. Acesta este cunoscut pentru afacerile cu salubrizare, hoteluri şi pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Futsal a României.

 

Apropierea de clubul de fotbal FCM i-a adus numai probleme, iar elicopterul său a fost în prim plan.

Sorin Ţerbea este administratorul societăţii Salubriserv SA, care a obţinut atât contractul de salubritate a oraşului, cât şi contracte pentru deszăpezirea arterelor din oraş şi judeţ. Omul de afaceri este implicat şi în activităţi sportive. Acesta a finanţat echipa de volei masculin CS Torpi, dar a renunţat la aceasta după rezultatele dezastruoase obţinute în campionat. De la volei, Ţerbea a trecut la futsal, fiind preşedintele şi finanţatorul echipei de fotbal în sală City’us Târgu-Mureş, multiplă campioană a României.

Elicopterul „cu ghinion“ a fost vândut repede după eliberarea din închisoare a proprietarului. Ţerbea şi-a cumpărat la scurt timp un nou elicopter, mai mare, cu care să îi transporte pe jucătorii naţionalei de futsal.

 

Omul de afaceri mureşeanSorin Ţerbea îndeplinea şi funcţia de reprezentant al futsalului în Comitetul Executiv al FRF. „M-am gândit să aduc tricolorii cu elicopterul pe vremea asta urâtă. D-asta l-am vândut pe cel ghinionist, de cinci locuri, pentru a lua unul mai mare, de şapte locuri, ca să poată intra toţi jucătorii de la Târgu-Mureş ce evoluează pentru naţională“, a declarat omul de afaceri imediat după noua achiziţie.

Dosar de corupţie în arbitraj

 

Omul de afaceri Sorin Ţerbea a fost implicat, alături de fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, într-un dosar de corupţie din arbitraj, acuzat că i-ar fi dat mită 19.000 de euro lui Avram pentru a delega arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Târgu Mureş, la jocurile campionatului 2011-2012. Aceştia, alături de ceilalţi inculpaţi, au fost achitaţi la mijlocul lunii mai, de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia nu a fost însă definitivă. Judecătorii au decis atunci şi ridicarea sechestrului pus pe bunurile inculpaţilor şi a altor măsuri dispuse în dosar.

 

În octombrie 2011, Vasile Avram, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, iar omul de afaceri Sorin Ţerbea este acuzat de dare de mită în formă continuată. În acelaşi dosar au fost judecaţi Adrian Penciu, avocat în Baroul Giurgiu, acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Vasile Constantin Chiorean, recepţioner la un hotel din Târgu Mureş deţinut de o societate controlată de Ţerbea, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, precum şi Nicolae Iacobescu, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, ambele în formă continuată.

 

Vasile Avram, plimbat cu elicopterul de Ţerbea

Potrivit procurorilor, pe 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizorul meciului FCM Târgu Mureş – Universitatea Cluj, ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ţerbea 19.000 de euro pentru a delega arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Târgu Mureş, la jocurile campionatului 2011-2012. În plus, procurorii spun că Ţerbea i-ar fi asigurat arbitrului transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti – Târgu Mureş, iar elicopterul ar fi fost pilotat de Nicolae Iacobescu, care împreună cu Vasile Chiorean i-ar fi dat lui Avram banii de la omul de afaceri. Procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unei sume de 22.000 de euro ce îi aparţine lui Avram. În 25 septembrie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru Avram şi Ţerbea, ei fiind eliberaţi ulterior în 21 noiembrie.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments