Șefă la Primăria Sectorului 2, reținută de DNA. A primit mită 11.000 de euro Acuzațiile procurorilor!

0
61

Daniela Năstase, șefa serviciului resurse umane la Primăria Sectorului 2 din Capitală, a fost reținută azi noapte de procurorii anticorupție, pentru trafic de influență. Femeia a fost prinsă în flagrant primind mită de 11.000 de euro!

În ordonanţa de reținere întocmită de procurori se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că „în cursul lunii noiembrie 2014, la propunerea unei persoane, denunţător în cauză, inculpata Năstase Daniela care ocupă postul de șef al Serviciului resurse umane la Primăria Sectorului 2 București, a acceptat ca, în schimbul sumei de 11.000 euro, să intervină pe lângă un alt funcţionar din aceeaşi instituţie, angajat la Serviciul spațiu locativ, pentru ca acesta să înregistreze cinci dosare pentru solicitarea de apartamente ANL ale unor persoane recomandate de denunţător, fără ca solicitanții să fie prezenți personal, așa cum impun dispozițiile legale.

Pentru acest serviciu, inculpata Năstase Daniela intenționa să ofere celuilalt funcţionar  1.000 din cei 11.000 euro”. „În schimbul sumei amintite, inculpata și-a luat angajamentul față de  denunţător să facă demersuri pe lângă persoane cu putere de decizie din instituția în care își desfășura activitatea pentru ca cererile depuse fie aprobate, garantând în acest sens.La data de 14 ianuarie 2015, inculpata Nastase Daniela a primit de la denunţător suma de 11.000 euro, potrivit celor convenite anterior, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante”, susțin procurorii într-un comunicat.

 

 

 

 

Sursa: libertatea

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments