Mediatizata idilă dintre cele două personaje celebre în ţările lor, Iulia Vântur (33 de ani) şi Salman Khan (46 de ani), a ajuns la final. Actorul i-a transmis prezentatoarei TV că nu are nici un motiv să se mai simtă legată de el în vreun fel.
Aflată în situaţia de a rămâne fără job, după ce a pierdut postul de ştiristă la PRO TV, Iulia Vântur a decis să se întoarcă în România, ca să semneze un nou contract pentru emisiunea “Dansez pentru tine”. Alegerea făcută nu a fost însă pe placul “amicului” său indian Salman Khan.
Ar fi vrut să plângă pe umărul ei
Supărarea lui e cu atât mai mare cu cât celebrul actor trece prin momente grele, el fiind judecat, în această perioadă, pentru că a omorât un om, în anul 2002. Rămas fără “umărul pe care să plângă”, Salman i-a transmis Iuliei să trăiască şi să se bucure de ceea ce-i oferă prezentul.
Astfel că, potrivit unei persoane apropiate vedetei noastre, cei doi au decis de comun acord să-şi vadă fiecare separat de viaţa lui. După cele două luni petrecute împreună în India, Iulia şi Salman au convenit totuşi să rămână prieteni şi să nu întrerupă brusc legătura.
Mai mult, Iulia a fost invitată să-şi petreacă şi următoarea vacanţă tot în India, ţară în care vedeta se simte foarte bine, potrivit propriilor mărturisiri.
«Mi s-a spus să trăiesc prezentul»
Într-un interviu acordat revistei Libertatea pentru femei, care va apărea pe piaţă vineri, 2 august, Iulia Vântur a mărturisit că nu are nici un plan privind posibilitatea ca ea să joace într-un film indian. Totodată, întrebată care este cel mai recent sfat pe care l-a primit, vedeta a răspuns: “Mi s-a spus să trăiesc prezentul şi să mă bucur de el. De asemenea, că trebuie să renunţ la unele lucruri pentru a face loc altora noi în viaţa mea şi că pentru a primi ceva nou, trebuie să dai ceva la schimb”.
(Sursa: libertatea.ro)