Polițiștii ieșeni au destructurat un grup infracţional care dădea spargeri pe raza municipiului Iaşi şi nu numai

0
89

Poză simbol

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au destructurat un grup infracţional specializat în furturi din locuinţe, care, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, ar fi comis mai multe astfel de fapte pe raza municipiului Iaşi şi nu numai, transmite Ziarul de Iași.

 

„Vineri, pe 16 ianuarie 2015, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au organizat o acţiune pentru depistarea persoanelor care comit infracţiuni de furt din locuinţe. Au fost depistaţi şi aduşi la cercetări M. Bogdan, de 18 ani, P.S., de 21 ani, V. Petru, de 34 ani şi O.M., de 12 ani, toţi din judeţul Constanţa, bănuiţi de comiterea în lunile decembrie 2014 – ianuarie 2015 a două infracţiuni de furt din locuinţă”, au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.

 

Ei au pătruns în casele unor ieşeni şi le-au furat laptopurile, bijuteriile şi banii. „La data de 12.01.2015, în intervalul orar 18.00 – 19.00, M. Bogdan şi O.M. ar fi pătruns în locuinţa lui V. Iulian, de unde ar fi sustras un laptop. De asemenea, la data de 13 ianuarie a.c., aceleaşi persoane ar fi pătruns în locuinţa lui A. Costică, de unde ar fi sustras un laptop şi mai multe bijuterii din aur. Din cercetăria mai rezultat, că la data de 22.12.2014, M. Bogdan, V. Petru, O.M., împreună cu un alt minor, s-ar fi deplasat pe raza mun. Iaşi, unde cei doi minori ar fi pătruns în locuinţa Loredanei U., de unde ar fi încercat să sustragă bunuri”, au subliniat reprezentanţii IPJ Iaşi.

 

Poliţiştii ieşeni au întocmit faţă de aceştia dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi tentativă la comiterea infracţiunii de furt calificat. V. Petru şi P.S. au fost reţinuţi de poliţiştii ieşeni pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi parchetului cu propuneri legale. M. Bogdan a fost reţinut de poliţiştii suceveni, mai scrie sursa citată.

 

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCâştig de un miliard şi jumătate de dolari într-o noapte. Cine a profitat de saltul francului elveţian
Articolul următorLIONEL MESSI, un jucător de 340 de milioane de dolari: Cum îşi cheltuie averea cel mai valoros sportiv din lume
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments