Pentru ei APOCALIPSA A VENIT! Calvarul militarilor nigerieni care luptă împotriva grupării jihadiste BOKO HARAM

0
155

Soldaţii nigerieni trăiesc adevărate drame în lupta lor cu teroriştii de la Boko Haram, mult mai numeroşi şi mai bine înarmaţi decât militarii.

 

Tânăra soţie a unui soldat nigerian a povestit ororile prin care trec militarii acestei ţări în lupta cu violenta grupare teroristă Boko Haram, care a ucis, în timp ce toţi eram cu ochii pe atentatele din Franţa, aproximativ 2.000 de oameni.

 

Femeia a mărturisit că nu ştie dacă soţul sau mai este în viaţă şi că cei trei copii ai lor nu şi-au mai văzut tatăl de patru luni, de când a fost chemat să lupte în prima linie cu militanţii Boko Haram, mult mai puternici şi mai bine înarmaţi decât trupele militare ale Nigeriei, se arăta într-un reportaj CNN.

 

 

Prietenii acestuia au spus că ultima dată când l-au văzut era însângerat şi trăgea cu ultimele puteri înspre luptătorii Boko Haram, în timp ce camarazii săi fugeau, iar tânăra s-a plâns că nu a primit nicio veste oficială de la Armată în legătură cu soarta lui.

 

Jurnalistul CNN a stat de vorbă şi cu un soldat din misiunea ONU de menţinere a păcii în Liberia şi Sudan, care acum luptă în Nigeria. Şi el a fost lăsat în urmă de camarazii săi în timpul unui atac al luptătorilor Boko Haram, însă nu îi condamnă.

 

 

Armata lupta cu pistoale, Boko Haram cu sisteme anti-aeronava

„Principala problemă a soldaţilor este că nu au suficient echipament pentru a lupta”, a explicat tânărul militar. Gruparea Boko Haram are până şi sisteme anti-aeronava, susţine el, în timp ce Armata nigeriană are doar nişte pistoale AK47.

 

De cele mai multe ori, soldaţii nigerieni primesc doar câte 60 de gloanţe fiecare, muniţie care se termină imediat. Pe de altă parte, Boko Haram are resurse uriaşe de muniţie şi incomparabil mai mulţi luptători.

 

Cu toate că soldaţii nigerieni mai câştigă câte o luptă din când în când, de cele mai multe ori ei sunt nevoiţi să fugă din faţa celor de la Boko Haram.

 

Soldatul a spus că a vrut să plece din Armată, după cum i-a cerut şi soţia sa, însă autorităţile l-au şantajat. I-au spus că, dacă va face acest lucru, nu îi vor mai plăti cei 200 de dolari de care avea nevoie disperată pentru a-şi trata rănile.

 

Dramele prin care trec militarii care luptă de partea autorităţilor nigeriene s-au adâncit odată cu ultimele atacuri ale grupării Boko Haram, printre cele mai mari din istorie, întrucât au fost rechemaţi pe front în număr mare.

 

Organizaţia jihadistă Boko Haram din Nigeria a comis recent poate cel mai mare atac terorist din istoria sa, ucigând aproximativ 2.000 de oameni, potrivit Amnesty Internaţional.

 

 

Masacrul a avut loc în regiunea Baga şi în alte 16 comunităţi nigeriene de lângă Lacul Chad, săptămâna trecută, când Franţa era răvăşită de atentatul de la redacţia Charlie Hebdo şi efortul autorităţilor de a-i prinde pe terorişti, evenimente care au atras atenţia întregii lumi.

 

Extremiştii au desfăşurat mai multe atacuri, reuşind să ucidă mii de oameni, ale căror cadavre au fost lăsate împrăştiate pe străzi. Autorităţile nigeriene au ripostat prin lovituri aeriene şi au trimis forţe militare importante în regiune.

 

Un purtător de cuvânt al civililor slab înarmaţi, care au format un grup de apărare, a declarat că aceştia s-au apucat de numărat cadavrele de pe străzi, dar au renunţat, pentru că erau prea multe.

 

Atentatul a fost comis cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Nigeria, care se aşteaptă să declanşeze şi mai multe conflicte sângeroase.

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments