Război deschis între ANI și Senatul UMF Iași. Profesorii și inspectorii de integritate se vor întâlni în instanță

0
45

Între Agenția Națională de Integritate (ANI) şi Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie se duce un război total. Profesorii universitari au fost amendaţi anul trecut de ANI cu câte 2.000 de lei, pe motiv că nu l-au schimbat din funcție pe rectorul Vasile Astărăstoae, în urma emiterii deciziei de incompatibilitate.  Acum, mai bine de jumătate dintre ei au depus plângeri împotriva amenzilor, informează „Evenimentul”.

 

Tot scandalul a pornit de la semnarea de către Astărăstoae a 10 contracte de muncă şi de prestări servicii, în valoare totală de 204.759 lei, cu UMF şi Institutul de Medicină Legală, pentru sine şi fiica sa, la implementarea proiectelor cu finanţare europeană.

 

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat indicii referitoare la posibila săvârşire de către Vasile Astărăstoae a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal”, au spus inspectorii ANI. Sub aceste acuzaţii, rectorul universităţii ieșene a şi fost trimis în judecată atât de DNA, cât şi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

 

Rectorul UMF a cerut în instanţă anularea raportului ANI şi s-a declarat vânat de inspectorii de integritate, care „au fost supuşi la presiuni de către procurori”, dar a pierdut procesul. După ce sentinţa a rămas definitivă, şefii Ministerului Educaţiei au cerut demiterea rectorului. Reprezentanţii UMF au dat-o însă din colţ în colţ, aşa că ANI a dat amenzi şi a început să verifice averile membrilor Senatului.

 

Nemulțumiți de sancțiunile aplicate de ANI, reprezentanții forului universitar au atacat decizia în instanță.

 

La rândul său, ANI a dat în judecată atât Universitatea de Medicină, cât şi Institutul de Medicină Legală şi familia Astărăstoae.

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments