Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, luni, recursul în casație formulat de Cristian Cioacă, aceasta fiind ultima cale de atac în dosarul în care fostul polițist a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu.
Anterior, Cristian Cioacă a depus și o contestație în anulare, respinsă pe 22 octombrie 2014 de judecătorii de la Curtea de Apel Pitești.
Cristian Cioacă se află la Penitenciarul Colibași din data de 18 iunie 2014, când Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, sentința fiind una definitivă, scre AGERPRES.
El a primit 15 ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi pentru lovituri cauzatoare de moarte și doi ani de închisoare pentru profanare de cadavre. Pedepsele au fost contopite, Cioacă urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 15 ani, la care se adaugă un spor de opt luni de închisoare.
În plus, instanța a dispus majorarea daunelor morale pe care fostul polițist trebuie să le achite fiului său minor, dar și mamei și fratelui Elodiei Ghinescu, părți civile în dosar.
„Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părților civile (…) de la 100.000 euro la 150.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Emilia, de la 50.000 euro la 100.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Robert Constantin. Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părții civile Cioacă Patrick-Matei de la 100.000 euro la 130.000 euro și stabilește ca prestația periodică lunară acordată să fie achitată de inculpat până la împlinirea de către partea civilă a vârstei majoratului, iar după această dată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani”, se arată în sentință.
Cristian Cioacă a fost trimis în judecată în ianuarie 2013, el fiind acuzat de procurorii Parchetului General de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și profanare de morminte.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
‘Ulterior, inculpatul a transportat cadavrul în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a facilita ascunderea acestuia. Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș’, declară procurorii.
Anchetatorii susțin că, în noaptea săvârșirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soți.
Sursa: realitatea