Un om obişnuit petrece în medie peste 4.000 de ore la duş în decursul vieţii sale.
Numai că toată această perioadă de timp este pierdută în zadar, dacă persoana în cauză nu cunoaşte acele detalii care fac diferenţa dintre un duş energizant şi unul care are ca efect creşterea stării de somnolenţă, după cum reiese dintr-un studiu recent, informează Bussiness Insider.
Se pare că duşul făcut de dimineaţă are efect energizant doar dacă sunt respectate nişte reguli clare, altfel acesta are efecte contrare intenţiei celor care preferă să se spele dimineaţa. De fapt, un duş sau o baie fierbinte este recomandat de medici doar celor care au dificultăţi cu somnul, tocmai în vederea obţinerii unui somn lin.
Motivul acestei recomandări? Ei bine, atunci când ieşim dintr-un dupş fierbinte şi organismul nostru întâlneşte aer mai rece, această diferenţă de temperatură duce în mod sigur la o scădere subită a temperaturii corporale, fapt ce provoacă şi o liniştire şi calmare a minţii. Aceste tip de duşuri fierbinte este, deci, ideal seara, înainte de culcare, şi în niciun caz dimineaţa, înainte de începerea activităţilor zilnice.
Pentru energizarea atât de trebuincioasă dimineaţa, specialiştii care au studiat diversele tipuri de îmbăiere şi efectele lor asupra organismului uman recomandă duşurile alternative cald-reci.
Conform sfaturilor acestora, după terminarea duşului propriu-zis, cu efect principal de curăţare a pielii, trebuie intrat sub un jet de apă cât se poate de rece, pentru o perioadă de circa 30 de secunde. După acest moment, trebuie intrat sub un duş cât se poate de fierbinte, unde se stă de asemenea timp de 30 de secunde.
Această alternare rece-fierbinte are ca efect dilatarea vaselor capilare, creşterea fluxului sangvin şi stimulează per total întreg organismul. Spre final, înainte de a ieşi din cadă, experţii recomandă încă o secvenţă de duş rece care să dureze tot 30 de secunde, nu mai mult.
Acest gen de hidroterapie rece-cald-rece este folosită de mii de ani de către finlandezi, pentru care sauna nu este un lux, ci o necesitate. În Finlanda există peste 2 milioane de saune la o populaţie de circa 5 milioane de locuitori, iar 99% dintre finlandezi se folosesc de beneficiile saunei cel puţin o dată pe săptămână.
Sursa: dcnews