Cu toate că a împlinit recent incredibila vârstă de 112 ani, o britanică pe nume Gladys Hooper susţine că se simte ca la 70 de ani. Într-un interviu recent, bătrâna a acceptat să dezvăluie secretele longevităţii şi sănătăţii de care se bucură încă.
După decesul unei femei în vârstă de 114 ani, Gladys Hooper a devenit cea mai vârstnică persoană din Marea Britanie. D-na Gladys care în prezent trăieşte în Isle of Wight, susţine că secretul longevităţii sale constă într-o viaţă corectă, normală şi cinstită, precum şi în menţinerea unei activităţi fizice frecvente.
D-na Gladys care are un fiu, patru strănepoţi şi şase stră-strănepoţi, a declarat recent presei britanice că:
„Am avut tot timpul ceva de făcut, şi prefer mereu să fiu ocupată cu ceva decât să stau degeaba. Am dus tot timpul o viaţă corectă, nu am depăşit nicio limită şi am fost tot timpul o femeie activă. Cred şi acum că o activitate fizică corectă este secretul care te ţine tânăr. Am făcut tot ce mi-am dorit, dar nu am făcut lucruri prosteşti. I-am ajutat mereu pe cei din preajma mea şi nu simt că am vârsta biologică pe care o am, căci nu mă simt deloc diferit faţă de cum eram la 70 de ani”.
D-na Gladys s-a născut în anul 1903 la Dulwich în sud-estul Londrei. În tinereţe a fost pianistă şi a avut multe concerte. La începutul anilor 1920, ea a înfiinţat una dintre primele firme de închirat automobile din Marea Britanie, firmă denumită Autodrive.
A fost prietenă apropiată cu Amy Johnson, prima femeie aviator care a zburat din Anglia în Australia. Soţul său, Leslie, cu care s-a măritat în anul 1922, a fost pilot în Royal Flyng Corps în decursul Primului Război Mondial, precum şi pilot de vânătoare în cadrul Royal Air Force în timpul celui de-al doilea. Fiul său, Derek Hermiston, astăzi în vârstă de 84 de ani, a pilotat de asemenea avioane. După ce soţul ei a murit în anul 1977, d-na Gladys s-a mutat în Isle of Wight şi de atunci trăieşte într-un apartament.
Sursa: descopera