60.000 de lei păpați degeaba. Institutului Cultural Român Iași A FOST ÎNCHIS, alături de celelalte filiale din țară

0
91

Filiala ieșeană a Institutului Cultural Român este, începând de astăzi, doar o amintire. ICR Iași a fost închis, împreună cu celelalte filiale din țară.

 

Conform site-ului oficial al ICR, în urma unei analize a impactului acțiunilor derulate de filialele din țară, în raport cu misiunea Institutului, cu prioritățile actuale și cu resursele disponibile, Comitetul Director al ICR a decis încheierea acestui program-pilot. În consecință, începând cu 31 iulie 2013, filialele ICR din interiorul țării își vor înceta activitatea.

 

„ICR le mulțumește pentru colaborare și pentru efortul depus tuturor celor implicați în acest demers”, se arată în mesajul electronic al conducerii ICR.

 

Programul-pilot de înființare a filialelor ICR în provinciile istorice ale României a fost lansat în luna octombrie 2012.

Filiala ICR Iaşi, sub conducerea scriitorul Cassian Maria Spiridon, îşi avea sediul în Casa cu Absidă. Această filială a fost prima din ţară deschisă de către ICR.

În cele șapte luni de zile, cât a funcționat ICR Iași, au fost cheltuite numai pe salarii circa 60.000 de lei. Cu tot cu taxe, Cassian Maria Spiridon și adjunctul său au irosit 100.000 de lei ca să taie frunza la câini.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments